Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Cel mai faimos design al lui Dalí, găsit în magazine din întreaga lume
Salvador Dali

Cel mai faimos design al lui Dalí, găsit în magazine din întreaga lume

O lucrare originală Salvador Dalí costă milioane de dolari în licitații, dar cele mai prolifice ilustrații ale artistului sunt disponibile la prețuri de nimic în cele mai multe magazine de cartier.

În 1969, Dalí l-a cunoscut pe antreprenorul și cercetătorul spaniol Enric Bernat, fondatorul Chupa Chups, și a proiectat logo-ul acadelei, care este folosit și astăzi.

Dacă primele bomboane pe bețișoare datează din perioada medievală, cofetarul George Smith din New Haven (Connecticut) a numit dulciurile în 1908 inspirat de calul de curse Lolly Pop (acadea, n.r.).

Enric Bernat a crescut lucrând în cofetăria familiei sale. La începutul anilor 1950, s-a mutat pentru a ajuta la salvarea unei fabrici de dulceață de mere aflate în dificultate din Asturias (Spania). Bernat a cumpărat acea fabrică în 1958 și a folosit-o pentru a introduce GOL, o bomboană pe care copiii o puteau mânca fără să-și murdărească mâinile. Forma bomboanei semăna cu o minge de fotbal pusă în vârful unui băț.

GOL nu a prins, iar în 1960, Enric Bernat a încercat numele Chups, inspirat de verbul spaniol chupar (a suge, n.r.). Astfel a luat naștere Chupa Chups, așa cum îl cunoaște lumea.

Logo recreat la cafea

În 1969, înainte să obțină recunoașterea internațională, el a călătorit pentru a bea o cafea cu un compatriot și prieten catalan, Salvador Dalí, care era considerat de colegii suprarealiști drept ostentativ și avid după bani. Dalí crease reclame pentru Schiaparelli și a apărut în reclame pentru ciocolată Lanvin, pentru Alka Seltzer și altele, relatează artnet.com.

chupa chups logo dali, 1969

Chupa Chups logo de Dali, 1969

Enric Bernat și Salvador Dalí au căzut la o înțelegere. Artistul a recreat chiar atunci logo-ul Chupa Chups pe spatele unui ziar – a păstrat scrisul, dar l-a încadrat în silueta unei margarete și a schimbat fontul în roșu. Tot Dalí l-a sfătuit pe Bernat să mute logo-ul Chupa Chups din lateral în partea superioară a ambalajului, astfel cumpărătorii îl puteau vedea din orice unghi. Ulterior, compania a ales să mute marfa din spatele tejghelei pe suprafața accesibilă a acesteia.

chupa chups, logo actualizat in 1988

Chupa Chups logo actualizat în 1988

De-a lungul anilor, conceptul de bază al lui Dalí pentru Chupa Chups a rezistat. A fost puțin schimbat de-a lungul deceniilor.