Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Compania Mark & Spencer a împrumutat o colecție cu opere de Monet, Lowry și Turner unei galerii din Leeds
university leeds

Compania Mark & Spencer a împrumutat o colecție cu opere de Monet, Lowry și Turner unei galerii din Leeds

O colecție de artă, inclusiv lucrări rar expuse de Monet, Lowry și Turner, a fost împrumută unei galerii din Leeds de către retailerul Marks & Spencer, potrivit BBC.

Cele cinci picturi sunt expuse la Stanley & Audrey Burton Gallery, cu sediul la Universitatea din Leeds.

M&S și-a început activitatea în oraș în 1884, când fondatorul Michael Marks și-a deschis primul bazar cu mărfuri la un penny. El avea să fuzioneze cu Tom Spencer în 1894.

Comori formidabile

Galeria a descris operele de artă împrumutate drept „comori formidabile”.

„Aceste împrumuturi ne ajută să extindem povestea expunerii artei secolului XX britanic prin colecția noastră la The Stanley & Audrey Burton Gallery, făcând, de asemenea, legături către istoria fascinantă a Marks & Spencer, o instituție britanică născută la Leeds”, a spus curatoarea Layla Bloom de la Universitatea din Leeds.

Arhiva companiei M&S, care și-a stabilit sediul la Universitatea din Leeds în 2012, a afirmat că împrumutul celor cinci picturi i-a permis să construiască această relație.

Expunerea cuprinde lucrări de Claude Monet, LS Lowry, JMW Turner, Maurice de Vlaminck și Edward Seago.

Lucrarea de Lowry este numită „Market Stalls” și a fost comisionată pentru a sărbători deschiderea magazinului Market Street M&S ​​din Manchester în 1961.

„The Pantheon, the Morning after the Fire” datează din 1792 și este atribuit lui Turner, pe atunci în vârstă de 16 ani. Opera nu a fost expusă public niciodată, potrivit galeriei.

Foto credit: Leeds University Library Galleries