La aproximativ 142 de ani după ce a fost pictată, faimoasa imagine a mamei lui James McNeill Whistler, „Arrangement in Gray and Black No. 1” (1871), va reveni în Philadelphia, orașul în care a fost expusă pentru prima dată. Anul acesta,
Prima monografie a lui Bob Dylan, cantautor laureat cu Nobel pentru Literatură în urmă cu șapte ani, analizează șase decenii de picturi și sculpturi „exploratorii” ale artistului. „Retrospectrum” reunește mai mult de 100 de lucrări de artă create de Dylan. În
Galeria bucureșteană Gaep va fi prezentă la miart 2023, târgul internațional de artă modernă și contemporană din Milano, cu lucrări recente ale artiștilor Răzvan Anton, Raluca Popa și Ignacio Uriarte, în secțiunea principală, Established. miart, organizat de Fiera Milano și condus
Galerii de top din lume, precum Gagosian, Pace, Hauser & Wirth, David Zwirner, Thaddaeus Ropac, Lehmann Maupin și Gladstone, sunt marile absente de la cel mai nou târg de artă din Japonia, mult anticipatul Tokyo Gendai. Organizatorii târgului au anunțat cele
Arheologii care au făcut săpături la o vilă antică folosită cândva de împărații Antonini ai Romei au descoperit două mozaicuri care înfățișează unul dintre cele mai infame personaje din mitologia greacă, fatala Medusa, potrivit Live Science. Picturile murale au fost descoperite
Programul educațional Art Safari Kids va fi reluat pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Activitățile se vor desfășura până pe 14 mai, în Palatul Dacia-România, de joi până duminică. După un tur ghidat prin expozițiile Art Safari, copiii
Directorul general al UNESCO a promis, în primă fază, mai mult de 10 milioane de dolari pentru eforturile de reconstrucție a peisajului artistic devastat al Ucrainei, în urma unui turneu efectuat săptămâna aceasta în țara aflată în conflict. Cu toate
Weekendul de sărbătoare poate fi un prilej pentru a vizita în București câteva expoziții deschise în galerii și muzee - artă experimentală și realist-socialistă, animație de artă și performance de sunet și culoare. Beatrice von Babel Gruparea artistică Beatrice von Babel prezintă,
Mai mult de 145.000 de bilete au fost deja vândute pentru expoziția dedicată lui Ramses al II-lea, înainte de deschiderea acesteia, pe 7 aprilie, la Paris, mai mult decât pentru „Tutankhamon”, care a primit un total de 1,4 milioane de
Galeria Verticală din București, redeschisă cu un performance live. Nouă expunere, la Celula de Artă
Galeria Verticală, spațiul Celula de Artă din incinta Random Space, va fi redeschisă pe 8 aprilie cu un performance live în care Ioana Cristodorescu și Marin Grigore se vor exprima prin limbaje artistice diferite, în același timp complementare. Vernisajul „Dac-ar fi