Respectiva intervenţie a lui Banksy a fost realizată la Merrivale Model Village din Great Yarmouth, Norfolk, în timpul seriei de evenimente “Great British Spraycation” realizată de misteriosul artist vara trecută, arată BBC. Pe grajdul în miniatură este scris mesajul “Go big
Situl arheologic din Anyang, provincia Henan, ar fi fost locul în care trăia clanul Ce, în perioada dinastiei Shang, arată CNN. Cimitirul respectiv a fost descoperit la mai puţin de 3 kilometri de vechea capitală Yinxu, unde sunt ruinele palatului şi
Uffizi, Ermitaj și British Museum au fost primele mari instituții muzeale care au adoptat NFT-urile (jetoane ne-fungibile) în 2021. În primăvara lui 2021, Uffizi din Florența a fost prima instituție muzeală care a intrat în lumea NFT-urilor. Cu ajutorul Cinello, o
ArtEast Gallery din Iași va fi inaugurată oficial pe 7 ianuarie cu o expoziție ce vorbește despre maternitatea în izolare, „The L.I.G.H.T.”, și care cuprinde lucrări realizate în 2021 de două dintre cele mai importante artiste ieșene, Marinela Ciobanu și
Expoziţia “Greater New York” este deschisă până pe 18 aprilie şi reuneşte lucrări semnate de 47 de artişti sau grupuri artistice. Operele schiţează un portret intim al metropolei americane, prin evidenţierea unor procese creative deseori trecute cu vederea în acest
Respectiva licitaţie este organizată online de Bonhams, între 19 şi 27 ianuarie şi include volume cu dedicaţii semnate de Gloria Steinem, Toni Morrison sau Antonin Scalia, arată Bloomberg. “Cred că oamenii interesaţi de istoria Americii şi de istoria sistemului judiciar vor
Evenimentul este organizat şi în contextul în care în 2021 s-au împlinit 200 de ani de la sfârșitul regimului fanariot, care în Țara Românească a început de facto în 1716 și s-a încheiat în 1821. Este astfel o ocazie pentru
Lucrări de top ale grupului de artiști Die Brücke din colecția Gerlinger sunt scoase la licitație în mai multe etape. Colecția, care constă din aproximativ 1.000 de obiecte, este una dintre cele mai mari și mai cunoscute ale expresionismului german, a
Muzeul Luvru, închis anul trecut patru luni și jumătate din cauza pandemiei, a înregistrat 2,8 milioane de intrări față de 10 milioane pe an înainte de criză. Cel mai vizitat muzeu din lume (în perioadă normală), închis din 1 ianuarie până
Muzeele spaniole au înregistrat în 2021 o creștere a numărului de vizitatori, însă cifrele sunt în continuare scăzute față de perioada pre-Covid. Anul trecut a fost marcat de pandemie și de restricțiile impuse în acest context, astfel că instituțiile culturale au