Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Procesul intentat Institutului de Arte din Detroit privind un van Gogh, respins
une liseuse de romans

Procesul intentat Institutului de Arte din Detroit privind un van Gogh, respins

Un judecător a respins procesul intentat Institutului de Arte din Detroit (DIA) de un colecționar brazilian care susține că instituția expune o lucrare de Vincent van Gogh împrumutată, despre care spune că i-a fost furată.

Judecătorul a hotărât că legea federală protejează muzeele de procese privind operele pe care le împrumută, relatează Associated Press.

Colecționarul Gustavo Soter susține că „Une liseuse de romans” (1888) valorează mai mult de 5 milioane de dolari. Este prezentat în expoziția „Van Gogh in America”, unde e menționat că este deținut de o colecție privată din São Paulo.

Societatea cu răspundere limitată a lui Soter, cu sediul în Miami, Brokerarte Capital Partners, LLC, a intentat acțiunea în numele său la Curtea Districtului de Est din Michigan. Potrivit documentelor depuse în instanţă, în 2017, Soter ar fi cumpărat tabloul pentru 3,7 milioane de dolari de la Torrealba Holdings, Ltd., o companie deținută de Goncalo Borges Torrealba.

Luna aceasta, Institutul de Arte din Detroit a cerut instanței să respingă procesul privind proprietatea tabloului, argumentând că lucrarea este protejată de o lege care previne confiscarea operelor de artă împrumutate.

Reclamantul a depus actele pentru apel, iar lucrarea de artă va rămâne la institutul din Detroit.