Record de vizitatori în 2023 la Muzeul Național de Artă al României
Muzeul Național de Artă al României (MNAR) a înregistrat în 2023 un număr de vizitatori „fără precedent”, după cum a anunțat directorul instituției, Călin Stegerean.
MNAR a avut cu circa 70.000 de vizitatori mai mult față de 2022, totalul fiind de 217.679, cărora li se adaugă participanți la diferite evenimente speciale care au avut loc în alte spații decât cele expoziționale.
„Pe parcursul anului care a trecut, cultura națională a atras publicul la muzeul nostru și acest fapt s-a concretizat într-un record de vizitatori pe care l-am înregistrat – 70.000 mai mulți față de anul 2022, respectiv peste 217.000 de vizitatori. Cred că este o dovadă a faptului că patrimoniul național – majoritatea expozițiilor pe care le-am avut în 2023 au fost realizate cu piese din patrimoniul muzeului și piese aparținând patrimoniului național – a atras publicul într-un număr atât de mare și cred că acest lucru trebuie să infirme acele prezumții că tot ceea ce este extraordinar vine pe alte căi. Nu. Avem resurse extraordinare pe care trebuie să le valorificăm”, a declarat Călin Stegerean pe 14 ianuarie, la inaugurarea Galeriei de Artă Decorativă Europeană, la etajul al treilea din corpul A2 al muzeului.
Aceasta poate fi vizitată în 15 ianuarie, în mod excepțional, de Ziua Culturii Naționale, când întreg muzeul poate fi vizitat gratuit, și intră în circuitul obișnuit al MNAR începând din 18 ianuarie.
Printre cele mai importante expoziții găzduite de MNAR anul trecut se numără „M.H. Maxy – De la avangardă la socialism”, „Nicolae Grigorescu – Pictor al ethosului românesc”, „Romulus Ladea – Sculptură” și „Zoe Vida Porumb. De-a fir a păr”. În afara expozițiilor temporare Ladea și Vida Porumb, în prezent mai pot fi vizitate „Victor Brauner. Între oniric și ocult”, „Deceniul prodigios. Constituția vie” și „Devrim Erbil. Istanbulul de ieri și de azi”.
Luna cu cei mai mulți vizitatori din an a fost decembrie, cu 24.369, potrivit muzeului. Lunile în care s-au înregistrat vârfuri, cu mai mult de 20.000 de vizitatori, au fost și mai (20.838), august (23.634) și septembrie (21.705).
Instituția nu a dat curs, până în prezent, solicitării transmise de curatorial.ro la începutul acestui an privind amănunte legat de numărul de vizitatori – pentru fiecare muzeu satelit și cele mai populare expoziții.
Pentru 2022, Muzeul Național de Artă al României și muzeele lui satelit au înregistrat mai mult de 151.000 de vizitatori, jumătate dintre aceștia fiind plătitori de bilete. Potrivit răspunsului oferit la solicitarea curatorial.ro, MNAR a înregistrat anul trecut 151.375 de vizitatori, dintre care 75.500 au fost plătitori de bilete. Restul a fost reprezentat de vizitatori care au avut acces gratuit fie în prima miercuri din lună, fie la vernisaje sau alte evenimente speciale.