Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Natură   /  O echipă de oameni de ştiinţă a descoperit peste 30 de noi specii în adâncul oceanului
coral, ocean

O echipă de oameni de ştiinţă a descoperit peste 30 de noi specii în adâncul oceanului

O echipă de oameni de ştiinţă de la Muzeul de Istorie Naturală al Marii Britanii a descoperit, cel mai probabil, peste 30 de specii noi care trăiesc în adâncul oceanului, informează The Guardian.

Pentru a nu deranja fiinţele din acest mediu, experţii au trimis un vehicul care este comandat de la distanţă şi care monitorizează activităţile ecosistemelor din adâncurile zonei Clarion-Clipperton, din centrul Pacificului. Anterior, aceste creaturi au fost studiate doar pe baza unor fotografii.

Abisul oceanic găzduiește mai multe specii decât se credea

Studiul, publicat de ZooKeys, un jurnal la care au acces cercetători, conclude că există o diversitate de specii care trăiesc în abisul oceanic mult mai mare decât s-a crezut până acum.

Din 55 de specimene extrase pentru a fi studiate, 48 s-au dovedit a fi specii complet noi. Este vorba, printre altele, de viermi inelaţi, nevertebrate din aceeaşi familie cu miriapodele, animale marine înrudite cu meduzele şi mai multe tipuri de coral.

În total, 36 de specimene au fost detectate la o adâncime de 4,8 kilometri. Aceste descoperiri, spun experţii, ar putea avea efect asupra activităţilor umane, în contextul în care sunt plănuite mai multe foraje marine, care ar distruge habitatul acestor fiinţe fascinante.