O nouă specie de țestoasă fosilă a fost descoperită pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului al Universității din București
O nouă specie de țestoasă fosilă, denumită „Dortoka vremiri”, a fost descoperită pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului al Universității din București.
„Dortoka vremiri” a supraviețuit evenimentului care a dus la extincția dinozaurilor și poate oferi indicii importante pentru stoparea dispariției unor specii actuale de animale din cauza activităților umane, arată reprezentanţii Universităţii din Bucureşti, într-un comunicat de presă.
Prin această descoperire, Valea Dinozaurilor din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului oferă noi informații despre diversitatea vieții de acum 70 de milioane de ani, de pe fosta Insulă a Hațegului
Aici, paleontologii au descoperit această specie de broască țestoasă, contemporană cu dinozaurii pitici din Transilvania. Paleontologii au denumit noua descoperire “Dortoka vremiri”, în onoarea celebrului paleontolog român Mátyás Vremir, decedat în iulie 2020. Mátyás Vremir a avut o contribuție importantă la studiul fosilelor de vertebrate descoperite pe teritoriul României, inclusiv în zona Hațegului, și a fost primul care a semnalat aici existența țestoaselor de tipul Dortoka în perioada Cretacicului Târziu. Specia nou descoperită face parte dintr-o familie mai mare de broaște țestoase specifice mai mult emisferei sudice. Fosilele celei mai apropiate dintre rudele sale datează de acum circa 57 de milioane de ani și au fost identificate în nord-vestul României. Astfel, această nouă descoperire oferă o perspectivă importantă asupra identității supraviețuitorilor extincțiilor în masă, de la sfârșitul Cretacicului, care a dus la dispariția dinozaurilor.
Descoperirea paleontologică a fost documentată într-un studiu publicat recent în „Journal of Systematic Palaeontology”. Cercetarea a fost realizată de o echipă internațională alcătuită din Felix J. Augustin și Andreas T. Matzke de la Universitatea Tübingen (Germania), Zoltán Csiki-Sava de la Universitatea din București (România), Gábor Botfalvai de la Muzeul de Istorie Naturală și Universitatea „Eötvös Loránd” – Budapesta (Ungaria) și Márton Rabi de la Universitatea din Halle-Wittenberg (Germania).
Exemplarul fosilizat este foarte bine conservat și oferă o mulțime de detalii referitoare la această specie. Carapacea descoperită este aproape completă, are aproximativ 19 centimetri lungime și o formă ovală. Plastronul (abdomenul) s-a păstrat în întregime, având o lungime de 15,5 cm. Ambele, carapacea și plastronul, prezintă ornamente caracteristice genului de țestoase Dortoka și sunt mai subțiri decât cele ale contemporanelor lor, broaștele țestoase Kallokibotion, care erau de talie semnificativ mai mare.
„Kallokibotion bajazidi” a fost prima specie de broască țestoasă fosilă identificată pe actualul teritoriu al Geoparcului Țara Hațegului, contemporană cu dinozaurii pitici
Această specie era comună, dovadă fiind resturile ei, care se regăsesc din abundență în rocile fosilifere de aici. Specia a fost descrisă de Franz Nopcsa în 1923, deci acum aproape un secol. Într-un fel, descoperirea este „un omagiu centenar adus activității acestui important cercetător originar din zona Hațegului, descoperitorul celebrilor dinozauri pitici”. Dortoka, spre deosebire de Kallokibotion, era o specie mai rară. Acest motiv, dar și dimensiunile ei mai mici, explică cum de a ajuns să fie identificată abia după un secol de cercetări. Chiar și după descoperirea exemplarului descris, au trecut aproape 30 de ani până cercetătorii au reuşit să stabilească identitatea acestuia, afirmă Zoltán Csiki-Sava de la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, co-autor al studiului.
În plus față de Kallokibotion, care prefera mediul terestru, Dortoka era adaptată mediului acvatic, preferând apele dulci.
Cercetătorii iau în calcul ipoteza că acest fapt ar putea fi posibil pentru că lanțurile trofice acvatice se bazează în mare măsură pe material organic în descompunere care poate fi disponibil și în condiții de mediu extreme, când lanțurile trofice terestre sunt distruse.
Prin înțelegerea selectivității ecologice în cazul extincțiilor din trecut, noua descoperire poate veni în sprijinul eforturilor de conservare a speciilor aflate pe cale de dispariție din cauza activităților umane.
Credit foto: Universitatea din Bucureşti
