Expoziţia documentară „București. O stratigrafie în hărți și planuri” prezintă, între 13 septembrie și 1 octombrie, la Arcub - Hanul Gabroveni, o poveste a oraşului la mijlocul secolului XIX, prin prisma planurilor şi hărţilor existente, precum şi a câtorva imagini
Lucrări de artă psihopatologică - pictură, desen şi gravură - sunt reunite sub titlul „Art In/Sane. Culture, mental health and social inclusion”, la Arcub Gabroveni. Expoziția cuprinde mai mult de 200 de lucrări de pictură, desene şi gravuri realizate de copii
Artistele Corina Dimitriu, Valentina Ionescu și Maria Ranga expun lucrări de pictură sub titlul „Atelier 33”, la Arcub - Hanul Gabroveni, începând cu 11 iulie, ora 19:00. Lucrările expuse reprezintă rezultatele unei perioade de meditație și consum artistic a celor trei
Lucrări monumentale, gravuri, desene, picturi, fotografie și video, instalații cu neon pot fi admirate în galeriile bucureștene. Galeria Nicodim marchează 10 ani de existenţă printr-o expoziție cu opere de Adrian Ghenie și Ecaterina Vrana, iar Palatul Suțu expune gravuri semnate
O serie de nuduri pictate pe parcursul a trei decenii de artistul Constantin Pacea vor fi expuse în Sala Coloanelor de la Arcub - Hanul Gabroveni, în perioada 13 iunie - 2 iulie. Unul dintre liderii generaţiei ’80 în pictura românească,
Lucrări de gravură, desen, sculptură, pictură și carte bibliofilă din diferite etape de creație ale lui Mircia Dumitrescu, atingând mai multe teme, sunt expuse la etajul și subsolul Arcub - Gabroveni. Începând periplul cu etajul întâi, aici se regăsesc acuarele și
Lucrări de desen, gravură, pictură, sculptură și carte bibliofilă sunt reunite de artistul Mircia Dumitrescu într-o expoziție dedicată regretatului profesor, critic literar și academician Eugen Simion, care va putea fi vizitată, la etajul Arcub, între 9 și 30 mai. Expoziţia este
Expoziția de debut artistic a designerului Dianei Nicolaie, „Light. An airy view point of density”, curatoriată de Ioana Ciocan, este deschisă la Arcub până pe 12 mai. Sunt expuse opt lucrări care înfățișează cele mai importante simboluri ale luminii, laitmotivul creației
Dana și Stéphane Maitec, artiști cu experiență în scenografie, cu o carieră internațională în fotografia de artă și modă și cu expoziții la Paris, Bruxelles, Amsterdam, Geneva și Los Angeles, prezintă, în luna mai la Arcub, un nou mod de
Gruparea artistică Beatrice von Babel prezintă în luna aprilie, în câteva spații din București, proiectul „Under the House”. Gândit ca o expoziţie-performance în continuă mişcare, „Under the House” reuneşte interpreţi şi artişti internaţionali din categorii artistice variate, de la street art