Castelul Artelor Drobeta Turnu-Severin lansează primul spațiu cultural colaborativ dedicat mediului cultural și creativ local. Din 19 noiembrie, Castelul Artelor Drobeta Turnu-Severin oferă publicului local un nou serviciu dezvoltat în cadrul proiectului HUB-atitudine. Este vorba despre un spațiu colaborativ dedicat comunității
După lansarea sezonului de licitații de Christie’s și Sotheby’s la New York, casa Phillips a organizat, miercuri, sesiunea de vânzări dedicată artei contemporane și secolului XX la noul sediu deschis în Park Avenue. Vânzarea a adus un total de 139 de
Arheologii au crezut mult timp că faraonii egipteni au construit doar șase Temple ale Soarelui, structuri menite să stabilească statutul zeilor cât timp erau în viață. Dar doar două astfel de structuri au fost descoperite - până săptămâna aceasta, când
„Diego y yo”, autoportret semnat de Frida Kahlo, a devenit cel mai scump tablou al unui artist latino-american vândut vreodată la licitație, după ce a fost adjudecat pe 16 noiembrie, la Sotheby’s, contra sumei de 34,88 de milioane de dolari. Autoportretul
Un graffiti de Banksy a fost decupat din peretele unei clădiri, pentru a putea fi vândut la licitaţie în Statele Unite ale Americii, iar reacţiile referitoare la această acţiune sunt împărţite. Potrivit Sky News, decizia de a desprinde partea de zid
O experiență captivantă despre moștenirea Fridei Kahlo și a lui Diego Rivera va fi deschisă la Londra și Washington, în primăvara lui 2022, anunță artnet.com. Intitulată „Mexican Geniuses: A Frida & Diego Immersive Experience”, expoziția își propune să prezinte „experiența imersivă
Situl de 730 de kilometri pătrați (echivalentul a șapte orașe de mărimea Parisului) trebuie să fie construit în trei etape, din care „prima acoperă 250 de kilometri pătrați care vor putea primi 2 milioane de egipteni”. Palat al congreselor rococo, imense
Un acord final privind măsurile pentru diminuarea schimbărilor climatice a fost semnat la Glasgow, după ce negocierile au intrat în “prelungiri”, iar o parte din concluzii au adus frustrare în rândul liderilor mondiali. Pactul Climatic de la Glasgow este primul care
Piesajul „Cabanes de bois parmi les oliviers et cypress” de Vincent van Gogh a atins cel mai mare preț, joi seară, la Christie’s din New York, în sesiunea dedicată artei secolului XXI. Casa a organizat două vânzări, una de artă
Casa Christie’s a înregistrat vânzări totale de 332,031,500 de dolari, la licitaţia “The Story of Impressionism” care a avut loc la New York, pe 11 noiembrie. Lotul care a fost adjudecat pentru cea mai mare sumă, 71,350,000 de dolari, a fost