Primul SMS din istorie, transmis de operatorul britanic Vodafone pe 3 decembrie 1992, va fi scos la vânzare marți, sub formă de NFT, aceste bunuri digitale certificate care bulversează piața, într-o sesiune organizată de casa Aguttes din Franța, anunță AFP. Primit
Tabloul „Drum de țară”, ulei pe carton de Ion Țuculescu (1910-1962), a fost vândut cu 110.000 de lei, duminică seară, în cadrul licitației „Pictură și Grafică” organizată de casa Alis. Lucrarea a avut un preț de pornire de 20.000 de lei,
„Havuzul”, acuarelă de Theodor Aman, are cea mai mare estimare stabilită, între 8.000 și 10.000 de lei, cu un preț de pornire de 37.500 de lei, în licitația organizată, duminică, de casa Alis. În sesiunea de vânzări „Pictură și Grafică”, sunt
O colecție de literatură britanică ce cuprinde scrieri Emily Brontë, Robert Burns și Jane Austen a fost salvată cu ajutorul unei organizații caritabile de la a fi vândută în străinătate. Colecția cuprinde poeme scrise de mână de Emily Brontë, lucrări de
Un glob pământesc din secolul 16, înainte ca Australia să fi fost „descoperită”, este posibil să fie cel mai vechi astfel de obiect scos vreodată la licitație. Artefactul „inestimabil”, realizat din lemn sculptat acoperit cu hârtie gravată, a fost adus pentru
Gravura “Sfântul Ieronim în chilia sa”, de Albrecht Dürer a fost adjudecată pentru 327.600 de lire sterline în licitaţia Sotheby’s dedicată marilor maeştri. Alte lucrări ale artistului au fost adjudecate, de asemenea, în cadrul evenimentului de vineri. Astfel, gravura “Adam şi
Două picturi de Anthony van Dyck, în care sunt redate portretele unor soți din Anvers, au fost vândute pentru 6,2 milioane de lire sterline (8,2 milioane de dolari) la Sotheby’s, realizând al doilea cel mai mare preț pentru artist în
Prima parte a licitaţiei cuprinde peste 400 de obiecte care i-au aparţinut lui Lagerfeld şi se încheie duminică, la Monaco. Portretul designerului, realizat de John Baldessari, a fost vândut pentru 16.380 de euro, iar un portret al iubitei sale pisici, Choupette,
Icoana pe glajă „Maica Domnului Îndurerată”, semnată de părintele Arsenie Boca, este scoasă la vânzare miercuri, 8 decembrie, în cadrul Licitației de Crăciun - Artă Sacră. Potrivit Artmark, este o raritate absolută apariția în piață a unei astfel de piese și
Celebra lucrare a lui Banksy va fi împărţită în 10.000 de opere în format NFT (Non-Fungible Token), care vor fi scoase la licitaţie în ianuarie, anul viitor, relatează Rolling Stone. Fiecare lucrare în această formă va avea un preţ de pornire