Statele participante la COP28 de la Dubai au convenit, după două săptămâni de discuții, asupra unui nou acord privind clima, făcând un apel fără precedent la renunțarea la combustibilii fosili, dar folosind un limbaj vag care ar putea permite unor
Oraşele care vor supravieţui efectelor schimbărilor climatice ar putea deveni oaze de spaţii verzi, clădiri inteligente şi cartiere compacte. Din păcate, în prezent, Orientul Mijlociu, mari părţi din Pakistan şi multe alte regiuni ale lumii, care se confruntă cu creşterea temperaturilor
Extinction Rebellion, un grup de activiști pentru climă, a organizat proteste în Muzeul Guggenheim și Muzeul de Istorie Naturală din New York. Protestatarii de la Guggenheim susțin că au „închis” instituția pentru trei ore. Această afirmație a fost validată de o
Membrii Parlamentului European au adoptat o rezoluție înaintea celei de-a 28-a Conferințe a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP28), care va avea loc în Dubai în perioada 30 noiembrie - 12 decembrie. Rezoluția include eliminarea treptată la nivel mondial a tuturor
Guvernul Emiratelor Arabe Unite va găzdui cea de-a 28-a reuniune ONU privind schimbările climatice. Conferința va avea loc între 30 noiembrie și 12 decembrie, la Expo City Dubai și are ca scop principal evidențierea succeselor înregistrate în anii trecuți și
Gestionarea schimbărilor climatice la nivel global reprezintă o provocare imensă, însă avem posibilitatea ca fiecare dintre noi să contribuie zilnic, prin pași mici și simpli, la reducerea amprentei de carbon din propriile gospodării și nu numai. Majoritatea demersurilor necesare pentru a
Subiectul schimbărilor climatice a fost documentat de fotograful Rareș Beșliu în primele două expediţii la Svalbard şi Groenlanda. Rezultatul, 28 de fotografii cu ghețari, aisberguri, foci, morse și urși polari care sunt expuse și pot fi admirate în cadrul festivalului
Riscul crescut de contaminare în urma forajelor petroliere i-a forţat pe membrii UNESCO să propună spre conservare cât mai mult din Delta Okavango, una dintre cele mai mari zone umede din lume. Aşadar, Delta Okavango a fost subiectul central al sesiunii
Cercetătorii brazilieni au descoperit recent importanţa ridicată a mangrovelor pentru mediu şi, mai ales, aportul semnificativ pe care îl au acestea în lupta cu efectele schimbărilor climatice. Tăierea mangrovelor elimină în atmosferă de patru ori mai mult dioxid de carbon, decât
Temperatura oceanelor a atins în anumite regiuni 32°C. Odată cu aceasta, oamenii de ştiinţă caută soluţii pentru salvarea recifelor de corali. Între 2014 şi 2017, trei sferturi din recifele de corali din întreaga lume s-au îmbolnăvit. Majoritatea coralilor au devenit de