Calota glaciară arctică şi-a atins minimul în această vară, fiind pe locul al 12-lea al celor mai scăzute niveluri, iar specialiştii spun că tendinţa de micşorare va continua, arată publicaţia nature.com. Calota glaciară marină a ajuns la 4,72 de milioane de
Firme de modă precum Benetton au tendinţa de a renunţa la dependenţa de zone unde are loc manufactura, precum Asia, aceasta fiind, probabil, una din consecinţele pandemiei COVID-19, scriu cei de la Reuters. Spre exemplu, divizia Benetton din Italia va depinde
Este o premieră în istoria AFP: 200 de fotografii pentru unii intrate în memoria colectivă vor fi scoase la vânzare, pe 3 octombrie, la Paris. „Les années argentiques” este titlul acestei vânzări excepționale și inedite. Până acum rezervate mass-media și instituțiilor,
Primele două portrete din istoria artei europene ale unor bărbați de origine africană sunt expuse împreună, în premieră în istoria lor de 500 de ani, la Rijksmuseum. Curatorii expoziției spun că este vorba despre o schimbare a accentului promovat de mișcările
Lucrările abstracte ale lui Mark Rothko, recunoscute datorită formelor plutitoare dreptunghiulare și a culorilor estompate, invocă metafizicul potrivit istoricilor și criticilor de artă. Pictorul ruso-american s-a bazat pe aceste elemente formale pentru a impregna pânzele cu sens. Lucrările sale cuprind sentimentele
Daintree, cea mai veche pădure tropicală, veche de 180 de milioane de ani şi cu mărimea de 160.000 de hectare, a fost returnată poporului aborigen, într-o măsură, proprietarul "de drept" al sitului ce face parte din patrimoniul UNESCO. Este vorba de
The New Museum din New York va acorda un premiu bianual pentru femeile sculptor, prima câştigătoare urmând să fie anunţată în 2022, arată cei de la artnews.com. Denumit Premiul Hostetler/Wrigley pentru Sculptură, acesta va avea ca destinatare cinci artiste, în decursul
Faimosul tablou realizat de Peter Paul Rubens, “Samson şi Dalila”, cumpărat în 1980 la preţul record de 2,5 milioane de lire sterline şi expus la National Gallery este un fals. Este verdictul dat în urma unei analize cu ajutorul Inteligenţei Artificiale,
Muzeul Național de Artă al României deschide expoziția de pictură „Noi și ele - o privire asupra lumii animalelor” a artistului Felix Aftene, la Muzeul Colecțiilor de Artă, din 1 octombrie. Prin această expoziție Muzeul Național de Artă al României își
Oamenii de știință de la Flinders University din Adelaide au stabilit că fosilele descoperite în 2016 pe fundul unui lac secat au aparținut unei specii de falconide care a trăit în urmă cu aproximativ 25 de milioane de ani. Zeci de