2/3 galeria își transformă spațiul expozițional într-o cameră obscură, în expoziția-rezidență „O copie mecanică”, în care sunt implicați artiștii fotografi Răzvan Neagoe, Vlad Albu și Sabina Suru. Expoziția al cărei scop îl constituie conturarea unor practici artistice diferențiate și delimitarea unor
„Atlasul virusurilor”, expoziție care îmbină informația științifică din domeniul medical cu mijloace de expresie culturală, apelând la tehnologie, este deschisă în cadrul Art Safari până pe 15 noiembrie 2022. Expoziția „Atlasul Virusurilor”, organizată de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC)
A expus mai întâi la Paris și Londra, apoi pe simeze în București, a fost prieten apropiat al lui Henri Matisse, iar după două decenii, în 1926, a fost distins în țară cu Marele Premiu al Juriului Salonului Oficial din
Șase lucrări de Theodor Aman au fost vândute în Licitația de Toamnă - Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești a casei Artmark, ce a avut loc pe 25 octombrie. Cel mai scump lot a fost „Natură statică cu cireșe,
Un tablou de Peter Paul Rubens, despre care se credea că a fost pierdut sau atribuit greșit timp de aproximativ 200 de ani, este de așteptat să se claseze printre cele mai valoroase lucrări de maeștri vechi vândute vreodată, atunci
Fațada National Museum of Women in the Arts din Washington, a cărui clădire din centrul orașului a fost închisă în august 2021 pentru o renovare de 67,5 milioane de dolari, a fost acoperită cu un banner pe care este scris:
O expoziție cu desene ale lui Constantin Piliuță și picturi create de Smaranda Piliuță, fiica reputatului artist, va fi deschisă la Galeria Rotenberg-Uzunov din București în perioada 27 octombrie - 11 noiembrie 2022. Despre Smaranda Piliuță, de formație arhitect, meserie aleasă
Sculptura în marmură „David” a lui Donatello va fi expusă în premieră în Marea Britanie ca parte a primei expoziții din Regat dedicată operei maestrului Renașterii. „Donatello: Sculpting the Renaissance”, organizată la Victoria and Albert Museum, va cuprinde mai multe lucrări
Aproximativ 100 de lucrări de pictură și grafică donate de artistul Virgiliu Parghel colecției de artă a Muzeului Național al Bucovinei vor fi expuse între 2 noiembrie 2022 și 8 ianuarie 2023. Expoziția „Donația” va fi deschisă în Galeria cu bolți
Șaisprezece lucrări de pictură semnate Florentina Voichi vor fi expuse, sub titlul „Where are you?”, la Galeria Institutului Cultural Român de la Lisabona, în perioada 3 noiembrie 2022 - 24 februarie 2023. Vernisajul va avea loc pe 3 noiembrie, la ora