Stagiul de mentorat al programului Accelerator, la care participă zece artiști emergenți selectați de un juriu internațional, a fost încheiat. Accelerator este primul și cel mai complex program de mentorat extins derulat actualmente în România, care își propune să propulseze cariera
„Creaturi” de Iulia Jugaru compun expoziția care va fi vernisată pe 20 iulie la galeria Galateca, în spațiul Camera Neagră. Expoziția „Creatures” este concepută pentru acest spațiu și aduce în fața publicului o serie lucrări create în tehnici diferite: de la
Pagini din lucrări ştiinţifice de Newton, Maxwell şi Einstein vor fi licitate online, în perioada 20 – 27 iulie, la casa Bonhams. Este vorba de studii esenţiale din domeniile Astronomie, Matematică, Termodinamică. Unul din loturi este o lucrare a lui Georg Joachim
San Francisco Art Institute, o instituţie veche de 151 de ani, a fost închis din lipsă de fonduri iar viitorul frescei din clădire, creată de Diego Rivera în acest loc, în 1931, urmează să fie stabilit, informează Artnet.com. Ultima speranţă a
Poliţia italiană a blocat vânzarea unei picturi semnate de Artemisia Gentileschi, licitaţia în care urma să aibă loc tranzacţia fiind considerată ilegală, informează The Guardian. Potrivit autorităţilor italiene, lucrarea evaluată la 2 milioane de euro a fost exportată în mod ilegal
Târgul de artă Frieze Londra, cel mai important din Marea Britanie, va avea loc anul acesta în perioada 12 – 16 octombrie. La cea de-a 19-a ediție vor participa mai mult de 160 de galerii internaționale, inclusiv Gagosian, Pace, Carlos/Ishikawa, David
O retrospectivă Alison Knowles, artist vizual membru fondator al mișcării Fluxus, va fi vernisată pe 20 iulie, la Berkeley Art Museum and Pacific Film Archive (BAMPFA) din California. „Alison Knowles: A Retrospective (1960 - 2022)” va fi deschisă până pe 12 februarie
Artistul albanez Genti Korini expune la galeria bucureșteană IOMO mai multe lucrări de pictură sub titlul „Lateral Geometries”, înainte de a face parte din Bienala Mobilă – Manifesta 14 – la Priștina, începând cu 22 iulie 2022. Expoziția este curatoriată de
Expoziția „Edenul din Silvania” a artistului vizual Flavius Lucăcel poate fi vizitată, la Galeria Institutului Cultural Român de la Madrid, până pe 12 august. Tablourile expuse sunt practic rame de ferestre recondiționate care încadrează obiecte textile reconvertite: cămăși și cuverturi, vestoane
Claes Oldenburg (28 ianuarie 1929 - 18 iulie 2022), sculptor american de origine suedeză, este recunoscut la nivel mondial pentru instalațiile sale artistice publice care, în mod obișnuit, replică obiecte din viața de zi cu zi. O altă temă importantă în