Sagrada Família, Parcul Güell, Casa Batlló și Casa Milà sunt patru dintre cele mai faimoase şi uimitoare construcţii ale marelui architect catalan Antoni Gaudí care nu trebuie ocolite în nicio vizită, oricât de scurtă, în Barcelona. Sagrada Família, reprezentativă pentru Biserica universală,
O nouă expoziție cu lucrări semnate Anca Boeriu, artist format ca grafician și cadru didactic la UNARTE, va fi deschisă pe 19 iulie la Galeria Creart din București. Sub titlul #humans, expoziția reunește lucrări de grafică ce prezintă personaje diverse -
Lucrări în creion, cărbune, tuș, acuarelă și ulei, semnate de unii dintre cei mai importanți artiști români de secol XX și XXI sunt expuse online, pe vikart.ro, și vor fi licitate pe 22 iulie. Licitația, ce va avea loc în format
Cel mai înalt desen mural din Europa a fost finalizat. O echipă alcătuită din mai mulți artiști a lucrat timp de cinci săptămâni, la mare înălțime, pe clădirea Blue Tower din orașul britanic Leicester. Muralul are o înălțime de 82 de
Un desen atribuit lui Picasso, cu o valoare de 450.000 de euro, a fost confiscat la începutul lunii iulie pe aeroportul din Ibiza, în Insulele Baleare, din valiza unui călător suspectat de „contrabandă”, au anunţat vameşii spanioli. Desenul, intitulat„Trois personnages” şi
Muzeul de Artă Contemporană din Santa Barbara va fi închis, începând cu luna august, din cauza dificultăților financiare cu care organizația s-a confruntat în ultimii ani. Muzeul a fost inaugurat în 1976 și, după ce multe decenii a fost cel mai
Prima expoziţie personală în România a artistei Irina Gheorghe, numită „Lucruri care nu sunt aici, despre care nu putem spune” va fi vernisată pe 20 iulie, la Galeria Ivan. În cadrul vernisajului, va avea loc în spațiul expoziției performance-ul live al
Directoarea Documenta, prestigioasă manifestare a artei contemporane de la Kassel, Germania, va părăsi funcţia ca urmare a unei polemici iscate în jurul expunerii unor opere considerate antisemite, au anunţat responsabilii acestui eveniment. Consiliul de supraveghere al Documenta şi-a exprimat „profunda consternare
Muzeul Maramureșului va reconstitui digital o zonă dispărută din Sighetu Marmației, sub titlul „În căutarea orașului pierdut”, proiect ce a demarat pe 1 iulie. Proiectul a pornit de la ideea că identitatea arhitecturală a unui oraș, ceea ce îl face unic,
Lungmetraje românești care s-au regăsit în palmaresul unor importante festivaluri de film, precum Cannes și San Sebastián, sunt incluse în programul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în afara competiției. ANONIMUL va avea loc anul acesta