Pavel Șușară, istoric de artă și curator, a publicat online, la 31 ianuarie, răspunsul parvenit lui din partea lui Samy Kinge, reputat expert internațional în opera lui Victor Brauner, care afirmă că lucrările controversate de la Muzeul Național de Artă al
Un tablou al fostului monarh al Danemarcei, regina Margrethe a II-a, va fi scos la licitație. Lucrările reginei în vârstă de 83 de ani, care este o artistă prolifică, au fost prezentate în diverse expoziții, însă oportunitatea de a cumpăra unul
Bienala de Artă de la Veneția de anul acesta a invitat 322 de artiști, 90 de țări și-au anunțat participarea și vor fi organizate 30 de evenimente colaterale. Cea de-a 60-a Expoziție Internațională de Artă, intitulată „Stranieri Ovunque / Foreigners Everywhere”,
George Dragomir Turia, artist vizual care a petrecut mai bine de 20 de ani în Canada, revine în galeriile românești cu expoziția „Față în față”, care va fi vernisată la Galateea Contemporary Art în 7 februarie. El va prezenta 17 portrete
Nona Inescu, stabilită la Berlin, este cel mai nou artist în portofoliul Galeriei Catinca Tăbăcaru, unde va debuta în luna mai a acestui an. Nona Inescu (n. 1991) este o artistă interdisciplinară a cărei practică include fotografie, instalații, sculpturi și lucrări
Lucrări ale artiștilor Teodor Zaica și Mircea Hristescu sunt puse laolaltă într-o expoziție la Galeria Romană, intitulată „Omul fără memorie”, și vernisată la 6 februarie, ora 19:00. Teodor Zaica și Mircea Hristescu vor dialoga pornind de la preocuparea comună pentru un fenomen
Programul celei de-a cincea ediții a festivalului Classix de la Iași cuprinde concerte și sesiuni de masterclass „Classix in Art”. Mai mult de 50 de artiști internaționali vor participa în opt concerte organizate în spații emblematice și la evenimente conexe. Classix
Artiștii din Atelierele Malmaison duc negocieri cu firma care administrează imobilul din Calea Plevnei 137, însă noile variante propuse de conducerea acesteia sunt „de neacceptat”, spun ei. Contractul de închiriere ar putea fi încheiat pe o perioadă determinată, astfel că
“Un bar la Folies-Bergère” este o creație îndelung discutată a lui Édouard Manet. Controversa pleacă în principal de la figura deprimată a tinerei aflată în spatele barului. Oglinda plasată în spatele ei ne arată pe de o parte interiorul cabaretului,
Sotheby's a fost exonerată, la tribunalul federal din Manhattan, de acuzațiile potrivit cărora l-ar fi ajutat pe dealerul de artă elvețian Yves Bouvier să-l fraudeze pe miliardarul rus Dmitri Rybolovlev, într-un proces civil care a durat trei săptămâni. La 30 ianuarie,