Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Pânzele goale livrate de Haaning drept opere de artă, expuse permanent la Kunsten
jens haaning, kunsten

Pânzele goale livrate de Haaning drept opere de artă, expuse permanent la Kunsten

Artistul danez Jens Haaning, care în 2021 a primit bani de la Muzeul de Artă Modernă Kunsten și a prezentat rame goale drept opere de artă, își va expune în mod permanent lucrarea „Take the Money and Run” la muzeul din Aalborg.

Haaning, un artist conceptual ale cărui lucrări se concentrează pe putere și inegalitate, a fost angajat în urmă cu trei ani de Muzeul de Artă Modernă Kunsten din Aalborg, în nordul Danemarcei, să recreeze două lucrări anterioare pentru care au fost folosite zeci de bancnote pentru a reprezenta veniturile medii din Danemarca și Austria.

El a primit 532.000 de coroane (70.000 de euro) din partea instituției, numerar ce trebuia lipit pe pânze, însă a preferat să păstreze banii.

În septembrie anul trecut, Jens Haaning (în vârstă de 58 de ani) era obligat de un tribunal să returneze fondurile, însă susținea că tot trebuie să primească onorariul. Acum, după ce s-a conformat ordinului judecătoresc și a restituit muzeului banii în numerar, pânzele goale vor fi prezentate publicului.

Fie că este vorba despre o înșelătorie artistică sau despre o întâmplare derutantă, „Take the Money and Run” este deja celebră și va fi acum expusă permanent la Kunsten, datorită sprijinului unei fundații familiale.

Haaning declara în 2021 pentru radioul danez: „Lucrarea este că am luat banii lor. Nu este un furt. Este o încălcare a contractului, iar încălcarea contractului face parte din lucrare. Îi încurajez și pe alți oameni care au condiții de muncă la fel de mizerabile ca ale mele să facă același lucru. Dacă stau într-un loc de muncă de rahat și nu sunt plătiți și de fapt li se cere să plătească bani pentru a merge la muncă, atunci luați ce puteți și plecați”.

Credit foto: Kunsten