Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Primul muzeu european dedicat artistelor
famm, muzeu

Primul muzeu european dedicat artistelor

Un muzeu dedicat femeilor artiste, primul de acest gen în Europa, a fost deschis de colecționarul britanic Christian Levett într-o clădire medievală din Mougins, în sudul Franței.

Spațiul găzduia anterior colecția de antichități a lui Levett, care era deschisă publicului începând cu 2011, iar aceasta a fost înlocuită cu lucrări de artă realizate de femei, de la impresionistele secolului al XIX-lea la artiste contemporane.

După ce Christian Levett a început să colecționeze mai multă artă modernă și contemporană realizată de bărbați și de femei, printre care Joan Mitchell, Lee Krasner, Helen Frankenthaler și Cecily Brown, și-a dat seama că este posibil să alcătuiască o colecție cu o „calitate de muzeu” cu lucrări realizate de femei artiste, deoarece cele mai bune lucrări realizate de femei, spune el, sunt încă scoase la vânzare la o parte din prețul artei realizate de bărbați, citează Financial Times.

Astfel, fostul manager de fonduri de investiții a scos lucrările de artă veche din galeria sa – arta egipteană, greacă și romană, mare parte din ea vândută la Christie’s -, și a redeschis muzeul cu picturi și sculpturi realizate exclusiv de femei.

Colecția e prezentată pe cele patru etaje ale clădirii, sub titlul Femmes Artistes du Musée de Mougins (FAMM), începând cu impresioniste precum Mary Cassatt, Berthe Morisot, Eva Gonzalès și Blanche Hoschedé Monet, care a pictat adesea en plein air alături de tatăl ei vitreg, Claude Monet. Există secțiuni dedicate suprarealismului, inclusiv lucrări ale pictoriței britanico-mexicane Leonora Carrington și ale americancei Dorothea Tanning, figurației și abstracției, inclusiv AbEx, și artei contemporane.

la moisson (les moyettes), (c1885) blanche hoschedé monet, famm

La Moisson (Les Moyettes), cca. 1885, de Blanche Hoschedé Monet © FAMM

Christian Levett mărturisește: „În cei aproximativ 30 de ani de când colecționez artă, gusturile mele au evoluat, deci cred că este timpul să evolueze și muzeul”. Inaugurat la 21 iunie 2024, FAMM prezintă public aproximativ o sută de lucrări create de mai mult de 80 de artiste din întreaga lume.

Administrarea muzeului din Mougins îl costă pe Levett aproximativ 1 milion de euro anual și, în varianta sa anterioară, pierdea 600 000 de euro în fiecare an.

Foto © FAMM