Capodopera „Primavera” a lui Sandro Botticelli aflată la Galeriile Uffizi din Florența a fost cea mai recentă țintă a activiștilor de mediu Just Stop Oil. Doi tineri, un bărbat și o femeie, și-au lipit palmele de tablou, vineri, în semn de
Comisia Europeană a anunțat, pe 22 iulie, finalistele pentru „Premiile europene ale orașului verde”, iar Bistrița se află pe această prestigioasă listă. Premiile „Capitala europeană verde” și „Green Leaf" recunosc eforturile remarcabile pe care le depun orașele mari și mici pentru
Fluturele Monarh a devenit specie pe cale de dispariţie, după ce specialiştii au văzut fluctuaţii în ceea ce priveşte populaţia acestei insecte, informează The Associated Press. Stuart Pimm, care studiază ecologia, la Duke University, a spus că situaţia este pur şi
Agențiile spațiale americană și europeană își revizuiesc planurile privind prelevarea și transportarea de mostre de sol marțian pentru a fi studiate în laboratoarele de pe Pământ. Ele speră să simplifice procesul, să reducă riscurile și costurile folosind elicoptere și nu
Naveta spaţială Space X Dragon, care a fost lansată pe 14 iulie, transportă aproape 3.000 de kilograme de teste ştiinţifice, pe Staţia Spaţială Internaţională, teste ale căror rezultate ar putea răspunde la întrebări legate de poluarea de pe Terra sau
NASA a prezentat, pe 12 iulie, noi imagini spectaculoase, surprinse în spaţiu de Telescopul Webb, cea mai nouă tehnologie de explorare a Universului. Printre acestea se numără Nebuloasa Carina şi Cvintetul lui Stephan, care au fost prezentate de experţi în
Preşedintele SUA, Joe Biden, a dezvăluit, în după-amiaza zilei de 11 iulie, o imagine surprinsă de Telescopul Webb în spaţiu, prima ilustrare a Universului în infraroşu, cu cea mai mare profunzime şi cea mai mare rezoluţie. Imaginea prezintă gruparea de galaxii
NASA prezintă lista cu obiectivele care au fost studiate de către Telecopul Webb – cea mai nouă tehnologie lansată în spaţiu – şi ale căror imagini vor fi prezentate pe 12 iulie. Este vorba de imagini color de înaltă rezoluţie şi
Art Safari și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” au demarat un schimb de exponate, primul între două instituții muzeale românești. Săptămâna Antipa la Art Safari sărbătorește istoria naturală și prezintă publicului exponate din colecţiile nevăzute ale Muzeului „Antipa”, piese
„Cina cea de taină/ The Last Supper” de la Royal Academy din Londra este cea mai recentă țintă a activiștilor pentru mediu Just Stop Oil. Cinci persoane ce fac parte din această organizație și-au lipit palmele de rama lucrării renascentiste care