Lucrări semnate de artiști precum Corneliu Baba, Georgeta Năpăruș, Mircea Canton și Geta Brătescu vor fi expuse la The H Gallery din București începând cu 4 aprilie. Expoziția „Dintr-o privire” înseamnă o parte din colecția Marianei Florescu. Selecția cuprinde picturi, desene, sculpturi,
„Joy & Wonder from Seba Lalut and Friends”, expoziția unei colecții private de artă contemporană, va fi expusă la Atelierul de Artă și Design Ghildus din București, începând cu 30 martie, ora 15:00, când are loc vernisajul. Expoziția prezintă o colecție
Artista Angela Hanc expune la Galeria Romană din București o serie de picturi în ulei și tempera sub titlul „Adame, unde ești?”, în perioada 2 - 30 aprilie. Angela Hanc s-a născut în 1979 la Galați, iar în prezent lucrează în
Impresionismul, mișcare artistică de la a cărei primă expoziție - organizată la Paris - se împlinesc 150 de ani, este prezentat prin cinci povestiri amuzante. Vedere din Le Havre Un disc portocaliu deasupra apei, silueta neagră a bărcilor, a velierelor și a
Prima lucrare din Trienala Bruges 2024 a fost realizată de artistul britanic Ivan Morison, este intitulată „Star of the Sea” și poate fi deja descoperită în Zeebrugge. Trienala de la Bruges 2024 - Spaces of Possibility va debuta oficial în 13
Creații reprezentative ale Hortensiei Masichievici-Mișu din colecția Muzeului de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” vor fi expuse la Palatul Culturii din Iași, în perioada 28 martie - 30 aprilie, sub titlul „Interferențe”. Dintre cele 85 de lucrări ale artistei
Vernisajul expoziției de pictură „Ieşirea din alb”, cu 16 lucrări recente ale artistului vizual Ioan Avrămuț, uleiuri și tehnnică mixtă, va avea loc în 28 martie la Galeria Brăteanu din Timișoara. Curatoarea expoziției este artista Suzana Fântânariu. „Ioan Avrămuț este un pictor
Expoziția „Chipuri de țărani în pictura românească”, cu 78 de picturi create de artistul plastic român Traian Bilțiu-Dăncuș, este deschisă în Sala Mare a Centrului Expozițional „Constantin Brâncuși” din Chișinău până la 7 aprilie. Organizată de Art Safari / Fundația „Art
Lucrări din colecția galeriei berlineze Fantom, care împlinește 30 de ani, și conferințe și dezbateri vor avea loc în perioada 29 martie - 13 aprilie în trei spații din București și Constanța. Cu ocazia aniversării este derulat proiectul „Fantom 30”, care
Două expoziții vor fi vernisate în 25 martie la galeria Căminul Artei din centrul Bucureștiului. Este vorba despre o prezentare solo a pictorului Horia Cristina și despre una colectivă, care reunește trei artiști vizuali - Christian Zidros, Alexandru Zană și

