Damien Hirst a antedatat cel puțin trei dintre celebrele lui bazine cu animale conservate în formaldehidă, susținând că sunt mult mai vechi decât sunt în realitate, potrivit unei analize The Guardian. Aparent, trei lucrări ale lui Hirst - ce conțin
Artiști din întreaga lume sunt așteptați să se înscrie pentru a treia ediție „Share, Tag or Dye”, proiect inițiat și coordonat de Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor ocazia de a-și împărtăși creațiile
Haine la care au renunțat prietenii și părți din mobilier vechi reprezintă structura ansamblului „The Big Picture”, o privire spre interior a artistului Nicolae Comănescu, asamblat în propriul atelier din București. Bucățile de textil sunt capsate și îmbinate, altele sunt fixate
Lucrarea „Neural Mirror”, de Alex Cioacă, cercetător IT și creative coder, și One Night Gallery, prima galerie de new media din România care îmbină arta și tehnologia în expoziții inovatoare, va reprezenta România la festivalul Bright / Brussels Festival of
Trei bărbați acuzați că au furat o toaletă din aur masiv a artistului italian Maurizio Cattelan dintr-un castel din sudul Angliei, în urmă cu patru ani, au pledat „nevinovat” în fața unui tribunal britanic. Denumită „America”, instalaţia din aur de 18
„Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara” se află pe lista scurtă pentru Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană Mies van der Rohe 2024. Instalația din Piața Victoriei, o intervenție de MAIO Architects, a fost activă în timpul programului Timișoara 2023 - Capitală
O instalație a artistei Irina Gheorghe și lucrări de pictură și sculptură semnate de Neil Clements sunt reunite în expoziția „Prezența intruzivă a unei absențe”, deschisă între 10 decembrie și 27 ianuarie la Galeria Broadside din Glasgow. Cei doi artiști împărtășesc
Patru instalații artistice au fost amplasate, ca parte a proiectului „Spații creative în Geoparcul Platoul Mehedinți”, pe Dealul Peșterii din Ponoarele. Această inițiativă derulată de Asociația MAIE și-a propus să contribuie la transformarea peisajului cultural și la oferirea unei experiențe artistice
Ecologii ale intimității, un proiect Trio Definition – Dorin Cucicov, Wilfred Tomescu, Maria Năstase
Instalația „Ecologies of Intimacy”, un proiect de Trio Definition - Dorin Cucicov, Wilfred Tomescu, Maria Năstase -, este un spațiu interactiv care permite o explorare a intimităților. Un organism fantomatic creat din așternuturile colectate ale prietenilor și familiilor noastre — draperii
„Vatra Verde”, instalația care a reprezentat România în premieră la Bienala de Design de la Londra, va fi expusă, între 23 și 30 noiembrie 2023, la creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. O instalație vie realizată