Mii de lucrări necunoscute ale lui Andrew Wyeth își vor face debutul public, ca parte a unui parteneriat încheiat între fundația artistului și două muzee americane. Wyeth Foundation for American Art împreună cu Brandywine River Museum of Art din Chadds Ford
Prima expoziție Lucian Freud în casa bunicului Sigmund Freud va include lucrări de artă și documente inedite care prezintă într-o nouă lumină interesele pe care artistul le avea în tinerețe. Expoziția, una dintre cele care marchează în 2022 o sută de
Art Gallery of New South Wales va suferi o restructurare majoră ca parte a Sydney Modern Project, o extindere de 246 de milioane de dolari americani a zonei cu vedere spre faimosul port al orașului. Promovat drept „cea mai importantă” dezvoltare
Cea de a 18-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc pe 14 mai, la nivel național, și propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfășurate în format fizic, după două ediții marcate
House of European History din Bruxelles inaugurează, pe 30 aprilie, expoziția temporară „When Walls Talk”, care are ca obiectiv reflectarea istoriei europene prin afișe din ultimii 100 de ani într-un mod care crește gradul de conștientizare cu privire la multitudinea
O expoziție de artă vizuală, pictură și video-mapping a artistei Mirela Trăistaru va fi vernisată în Sala „Irina Nicolau” a Muzeului Național al Țăranului Român pe 3 mai, la ora 18:30. Expoziția, intitulată „Just Mirela”, va putea fi vizitată până pe
Un muzeu englez solicită mobilier și sticle vechi ale unor băuturi promovate femeilor, precum Babycham și Cherry B, pentru a recrea un pub celebru în anii 1960. Black Country Living Museum din Dudley face apel pentru donații de mobilier și obiecte
Finisajul expoziției „Prezență solubilă/ Oldódó Jelenlét / Dissolving Presence” a lui Dimény András va avea loc, la Muzeul de Artă Brașov, pe 29 aprilie, la ora 14:00, când publicul e invitat la o discuție între artist și invitații lui. În
Expoziția „Energies colorées” („Energii colorate”), care cuprinde lucrări realizate de cinci artiști francezi, va fi vernisată la Muzeul Național al Bucovinei pe 28 aprilie, la ora 14:00. Patrick Le Cour, Martial Gouvenou, Fabrice Milleville, Michel Moncé şi Clara Lemosquet propun o
Un colectiv artistic francez a creat un proiect special în Musée de Bretagne în semn de sprijin pentru poporul ucrainean, cu afișe ale unor artiști din Ucraina, dar și polonezi. Afișele acoperă, alături de desene și caricaturi, un zid de la