Picturi colorate ale vieții cotidiene din Egiptul antic au fost descoperite într-un mormânt datând de peste 4.300 de ani. Mormântul, cunoscut sub numele de mastaba, a fost găsit în necropola piramidală de la Dahshur, la aproximativ 25 de mile sud de
Lucrări din colecția galeriei berlineze Fantom, care împlinește 30 de ani, și conferințe și dezbateri vor avea loc în perioada 29 martie - 13 aprilie în trei spații din București și Constanța. Cu ocazia aniversării este derulat proiectul „Fantom 30”, care
Mai mult de optzeci de sculpturi - între care „Hidra (Proiect 1990)” a lui Costin Ioniță și „Himeră” a lui Felix Aftene - vor fi licitate în București, la casa Artmark, în seara de 28 martie. Aurel Vlad, Paul Neagu, Marcel
Două expoziții vor fi vernisate în 25 martie la galeria Căminul Artei din centrul Bucureștiului. Este vorba despre o prezentare solo a pictorului Horia Cristina și despre una colectivă, care reunește trei artiști vizuali - Christian Zidros, Alexandru Zană și
Expoziția artistului Ștefan Doru Moscu intitulată „Viața împreună / Life Together” va fi deschisă în perioada 1 aprilie - 3 mai, la Elite Art Gallery din București. Curatoriată de Ioana Mirică, expoziția cuprinde o serie de lucrări care explorează subiectul familiei,
Galeria Suprainfinit, cu sediul în București, va participa în perioada 10 - 16 iunie la Liste Art Fair din Basel, care reunește 91 de expozanți din 35 de țări. Desfășurat concomitent cu Art Basel și în locul în care are loc
Joan Jonas, figură esențială în inițierea artei video și artei performative, îmbină filmul mut, spectacole de magie și noi tehnologii în explorarea legăturii dintre corpul uman și imaginea înregistrată. Începând din anii 1960, artista americană a chestionat felul în care ne
Un pastel inedit al Rosei Bonheur, pictoriță de animale și figură feministă din secolul al XIX-lea, a fost vândut în 20 martie, la Christie's, cu 239.400 de euro cu taxe, a anunțat casa de licitații. Măsurând 94 cm lungime (pe 57
Hauser & Wirth, una dintre cele mai importante galerii de artă din lume, își va inaugura la 1 iunie spațiul din Basel cu o expoziție Vilhelm Hammershøi. Acesta este al 18-lea spațiu expozițional al galeriei. Prima expoziție va cuprinde o selecție de
Rusia, care nu va avea o expoziție în pavilionul său la Bienala de Artă de la Veneția, pentru a doua ediție consecutivă a evenimentului, pe fondul războiului pe care îl poartă în Ucraina, va împrumuta spațiul pentru a fi folosit