Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Mona Lisa: Activiști pentru mediu au aruncat cu supă pe tabloul de la Luvru
mona lisa, gioconda, luvru

Mona Lisa: Activiști pentru mediu au aruncat cu supă pe tabloul de la Luvru

Activiștii pentru mediu de la organizația Riposte Alimentaire au vizat pe 28 ianuarie Muzeul Luvru din Paris și, mai mult de atât, chiar pictura „Mona Lisa” a lui Leonardo da Vinci, protejată acolo de un geam antiglonț.

Protestatarii au aruncat cu supă pe „Mona Lisa”, cerând dreptul la „hrană sănătoasă și sustenabilă”.

Pictura din secolul al XVI-lea este una dintre cele mai faimoase opere de artă din lume și a mai fost ținta unor proteste și acte de vandalism. În urmă cu aproximativ doi ani, un bărbat a aruncat cu o tartă pe geamul care apără tabloul, exprimându-se în favoarea protejării planetei, criticând artiștii că nu se concentrează mai mult pe aceasta. În 2009, un turist rus a aruncat spre tablou cu o ceașcă cu ceai, în 1956, un bărbat a aruncat cu acid, iar altul a aruncat o piatră și a reușit să spargă geamul, afectând pictura. Dar cel mai dramatic lucru petrecut „Mona Lisei” a fost furtul din 1911. Vinovat a fost Vincenzo Peruggia, un fost angajat de la Luvru. Tabloul a fost recuperat doi ani mai târziu, când el a încercat să îl vândă în Florența unui anticar.

Luvru a precizat că, aflându-se în spatele unui geam de protecție, opera nu a fost deteriorată.

O înregistrare video publicată pe X arată cum două femei ce poartă tricouri pe care scrie „Riposte Alimentaire” aruncă lichidul portocaliu spre pictură. Apoi, în fața tabloului, spun în limba franceză: „Ce este mai important? Arta sau dreptul la hrană sănătoasă și durabilă? Sistemul vostru agricol este bolnav. Fermierii noștri mor la locul de muncă”.

Securitatea muzeului este apoi văzută ținând roll-up-uri negre în fața lor, înainte ca sala să fie evacuată.

Nicio cauză nu justifică un atac asupra picturii „Mona Lisa”

Organizația Riposte Alimentaire a revendicat acțiunea activistă și a spus că protestul face parte din eforturile de a integra „alimentele în sistemul general de securitate socială”.

Aceasta a afirmat că modelul actual de hrană „îi stigmatizează pe cei mai vulnerabili și nu respectă dreptul nostru fundamental la hrană”.

Grupul a cerut ca cetățenii să primească în fiecare lună un card alimentar în valoare de 150 de euro care să fie folosit pentru alimente.

Muzeul Luvru a declarat că membrii Riposte Alimentaire, pe care a descris-o ca fiind o mișcare ecologistă, au aruncat supă de dovleac pe tablou în jurul orei locale 10:00 și că nu au fost înregistrate pagube. Salle des Etats, unde este expusă lucrarea, a fost evacuată, iar la ora 11:30 a fost redeschisă vizitatorilor după ce a fost efectuată curățarea.

„Muzeul va depune o plângere”, a fost adăugat.

Rachida Dati, ministrul francez al Culturii, a punctat că „nicio cauză” nu justifică un atac asupra tabloului „Mona Lisa”. „La fel ca patrimoniul nostru, ea aparține viitoarelor generații”.

În ultimele zile, în capitala Franței au avut loc proteste ale fermierilor, care au cerut să se pună capăt creșterii costurilor combustibilului și să se simplifice reglementările – vineri, ei au blocat principalele drumuri de intrare și ieșire din Paris.