Arheologii au descoperit mormântul unui important general care a activat acum 2.500 de ani, în Egipt, lângă Giza, informează Artnews.com. Respectivul mormânt i-ar fi aparţinut lui Wahibre-mery-Neith, care a condus un grup de soldaţi străini, în perioada în care influenţa Egiptului
Ultima fotografie cunoscută a poetului Mihai Eminescu, realizată după clișeul lui Jean Bielig, Galați, 1887-1888, piesă extrem de rară, de colecție, a fost adjudecată, la Artmark, pentru suma de 6.000 de euro. În cadrul ultimului eveniment al sezonului la Artmark, Licitația
Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România (MNIEHR) are ca scop prezentarea şi promovarea istoriei, culturii şi tradiţiilor comunităţilor evreieşti în contextul proceselor de modernizare a României. În 2016, prin Hotărâre de Guvern, Institutul Naţional pentru
Pagini din lucrări ştiinţifice de Newton, Maxwell şi Einstein vor fi licitate online, în perioada 20 – 27 iulie, la casa Bonhams. Este vorba de studii esenţiale din domeniile Astronomie, Matematică, Termodinamică. Unul din loturi este o lucrare a lui Georg Joachim
Un desen atribuit lui Picasso, cu o valoare de 450.000 de euro, a fost confiscat la începutul lunii iulie pe aeroportul din Ibiza, în Insulele Baleare, din valiza unui călător suspectat de „contrabandă”, au anunţat vameşii spanioli. Desenul, intitulat„Trois personnages” şi
Directoarea Documenta, prestigioasă manifestare a artei contemporane de la Kassel, Germania, va părăsi funcţia ca urmare a unei polemici iscate în jurul expunerii unor opere considerate antisemite, au anunţat responsabilii acestui eveniment. Consiliul de supraveghere al Documenta şi-a exprimat „profunda consternare
Muzeul Maramureșului va reconstitui digital o zonă dispărută din Sighetu Marmației, sub titlul „În căutarea orașului pierdut”, proiect ce a demarat pe 1 iulie. Proiectul a pornit de la ideea că identitatea arhitecturală a unui oraș, ceea ce îl face unic,
Lungmetraje românești care s-au regăsit în palmaresul unor importante festivaluri de film, precum Cannes și San Sebastián, sunt incluse în programul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în afara competiției. ANONIMUL va avea loc anul acesta
Art Safari face schimb de exponate cu Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, găzduind expoziții simultane timp de două săptămâni, începând cu 21 iulie, după ce recent a găzduit Săptămâna „Antipa”. Muzeul Tehnic, creat în urmă cu mai bine de un secol,
Horniman Museum and Gardens din Londra a fost desemnat muzeul anului 2022 de către Art Fund, pentru eforturile făcute spre a inspira generațiile următoare. Instituția din Forest Hill este singurul muzeu din capitală unde mediul, ecologia și cultura pot fi văzute














