Expoziția „Ferdinand și Maria. Un destin comun: România Mare”, care marchează aniversarea căsătoriei regelui și reginei, va putea fi admirată începând cu 10 ianuarie, timp de o lună, în exteriorul Muzeului Municipiului București. Expoziția de la Palatul Suțu este organizată de Muzeul
Asociația Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA) a anunțat câștigătorii ediției 2022 a Globurilor de Aur prin intermediul Twitter, după un an în care a fost subiectul unei controverse iscate din cauza lipsei de diversitate din
Situl arheologic din Anyang, provincia Henan, ar fi fost locul în care trăia clanul Ce, în perioada dinastiei Shang, arată CNN. Cimitirul respectiv a fost descoperit la mai puţin de 3 kilometri de vechea capitală Yinxu, unde sunt ruinele palatului şi
Expoziţia “Greater New York” este deschisă până pe 18 aprilie şi reuneşte lucrări semnate de 47 de artişti sau grupuri artistice. Operele schiţează un portret intim al metropolei americane, prin evidenţierea unor procese creative deseori trecute cu vederea în acest
Respectiva licitaţie este organizată online de Bonhams, între 19 şi 27 ianuarie şi include volume cu dedicaţii semnate de Gloria Steinem, Toni Morrison sau Antonin Scalia, arată Bloomberg. “Cred că oamenii interesaţi de istoria Americii şi de istoria sistemului judiciar vor
Evenimentul este organizat şi în contextul în care în 2021 s-au împlinit 200 de ani de la sfârșitul regimului fanariot, care în Țara Românească a început de facto în 1716 și s-a încheiat în 1821. Este astfel o ocazie pentru
Muzeul Luvru, închis anul trecut patru luni și jumătate din cauza pandemiei, a înregistrat 2,8 milioane de intrări față de 10 milioane pe an înainte de criză. Cel mai vizitat muzeu din lume (în perioadă normală), închis din 1 ianuarie până
Calculatorul este un iMac din 2000, colorat într-o nuanţă de roz, iar NFT –ul prezintă într-un nou format mesajul “Hello, World!”, arată Hyperallergic.com. În 2000, antreprenorul Jimmy Wales a fondat Nupedia, o enciclopedie online cu opţiunea de a suferi editări din
În timp ce pandemia a determinat muzeele din întreaga lume să se închidă temporar, constructorii au fost ocupați. Iată cele mai interesante muzee noi și extinse care se vor deschide în 2022. Nasjonalmuseet - Oslo, Norvegia Deschiderea pe 11 iunie, cost 670
Cei de la McDonald’s au magazine în toate colţurile lumii, din San Bernadino, California, unde a fost fondată compania, până în Astana, în Kazahstan. Se pare că nu vor avea un magazin în zona Băilor lui Caracalla, un sit arheologic