O statuie din secolul al XIX-lea din Milano care a fost deteriorată de un grup de activiști pentru climă la începutul lunii trecute necesită acum o restaurare, au anunțat oficialii italieni. Demonstrațiile publice din 9 martie ale membrilor grupului de activiști
Italia face demersuri pentru a adopta o lege care să impună amenzi severe, de cinci cifre, vandalilor ce deteriorează monumente sau alte obiective culturale. Astfel, va fi sprijinită plata reparațiilor și curățarea acestora. Guvernul a aprobat propunerea de lege susținută de
Filiala olandeză a grupului de activiști pentru climă Extinction Rebellion a susținut o acțiune de protest lângă tabloul „Rondul de noapte/ Nightwatch" al lui Rembrandt, la Rijksmuseum. Duminică, doi dintre protestatari au ținut o replică a faimosului tablou, în care paznicii
Muzicieni precum Brian Eno, Jacob Collier și Anna Calvi vor adăuga „Earth” la creditele de compoziție, astfel încât drepturile de autor să fie redirecționate către cauze de mediu. Artiștii vor numi Pământul ca fiind co-autor al muzicii lor, pentru a direcționa
Femeia care a deteriorat una dintre cele mai faimoase picturi din Australia, în semn de protest față de presupusa distrugere de către o companie de gaze a operelor de artă rupestră din Australia de Vest (WA), a fost judecată săptămâna
„Down on his luck”, important tablou al lui Frederick McCubbin de la Art Gallery of Western Australia din Perth, a fost acoperit cu logo-ul companiei de petrol și gaze Woodside într-un protest al organizației Disrupt Burrup Hub. „Woodside plănuiește să își
Doi activiști din organizația Just Stop Oil au fost găsiți vinovați pentru că au cauzat daune ramei unui tablou de Vincent van Gogh expus la Courtauld Gallery din Londra. Louis McKechnie, în vârstă de 22 de ani, și Emily Brocklebank, în
Ministerul italian al Culturii a avertizat că prețurile biletelor de acces în muzee ar putea să crească având în vedere că muzeele sporesc măsurile de securitate pentru a împiedica acțiunile de protest ale activiștilor de mediu care vizează opere de
Activiștii de mediu care în august și-au lipit mâinile de cadrul tabloului „Massacre of the Innocents” de Peter Paul Rubens, la Alte Pinakothek din München, vor răspunde penal. Tribunalul din München a emis ordine penale împotriva celor doi activiști care s-au
O pictură de Gustav Klimt de la Leopold Museum din Viena a fost stropită cu un lichid negru uleios de activiști de mediu membri ai grupului Last Generation Austria. Protestul activiștilor a avut loc pe 15 noiembrie. Pe contul de Twitter,