Ruinele bine conservate a două clădiri de mari dimensiuni au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice din curtea interioară a Universităţii din Bucureşti, anunţă Muzeul Municipiului Bucureşti (MMB) împreună cu partenerii de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti
Chipuri africane sculptate în piatră de artistul zimbabwean Terrence Musekiwa, ce exprimă putere, forţă, durere, în timp ce corpurile sunt construite din materiale precum plastic, metal, textile, sunt expuse pentru prima dată la Galeria Catinca Tăbăcaru din București în „Influența
Laura Albani, directoarea Muzeului Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre prima prezență în afara țării a instituției pe care o conduce din 2012 și despre proiectele pe care le va organiza și găzdui începând
Proiectul care reprezintă România la cea de-a 18-a ediție a Bienalei de Arhitectură de la Veneția, „Acum – Aici – Acolo”, a fost prezentat într-o conferință la care au fost și premiate finalistele în concurs. Tema bienalei de anul acesta –„
Zeci de lucrări ale unor valoroși artiști români care s-au stabilit în țări din întreaga lume, unde au activat sau încă activează, se află expuse la sediul Institutului Cultural Român din București. După vernisajul la care au participat mai multe personalități
Un portret realizat cu tandrețe de Pablo Picasso fiicei sale Maya va fi licitat în premieră după aproximativ 25 de ani, la Sotheby’s Londra. Pictura, fostă proprietate a lui Gianni Versace, este scoasă la vânzare pe 1 martie cu o
National Portrait Gallery din Londra a anunțat programul de redeschidere, iar printre cele mai importante prezențe se numără Yevonde, una dintre pionierele în fotografie, David Hockney, picturi ale unor artiști de culoare și portrete inedite ale trupei The Beatles realizate
Mai mult de 500 de muzee britanice au lansat un proiect artistic pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la pierderea masivă a biodiversității în Regatul Unit. „The Wild Escape” vine în urma celor mai recente studii realizate de
Expoziția personală Francisc Chiuariu intitulată „People You Know” va fi vernisată pe 26 ianuarie, la galeria bucureșteană AnnArt - gazda ultimelor șapte expoziții personale ale artistului devenit figură emblematică în peisajul artei contemporane din România. Expoziția prezintă în premieră 13 picturi
MoBU - International Art Market of Bucharest, târgul internațional de artă care își propune să descopere și să prezinte noua generație de talente în arta contemporană din Centrul și Estul Europei, va debuta în luna mai a acestui an. Prima ediție













