Sotheby's a vândut, în șapte licitații, opere de artă în valoare de 799,18 milioane de dolari, iar primele 10 loturi din vânzările de la New York au depășit fiecare 20 de milioane de dolari. Vânzările de primăvară au fost conduse
Phillips a realizat vânzări de 1,3 miliarde de dolari în ultimul an, a declarat casa de licitații într-un comunicat săptămâna trecută. În timp ce suma anuală a fost un record pentru casă, aceasta a marcat o creștere de doar 8% față
O operă de artă a depășit anul acesta pragul de 100 de milioane de dolari la licitații, numărul capodoperelor peste această valoare ajungând la 18. Artprice a făcut un clasament al celor mai apreciate astfel de lucrări pe piața de
Poliţia italiană a blocat vânzarea unei picturi semnate de Artemisia Gentileschi, licitaţia în care urma să aibă loc tranzacţia fiind considerată ilegală, informează The Guardian. Potrivit autorităţilor italiene, lucrarea evaluată la 2 milioane de euro a fost exportată în mod ilegal
Operele semnate de artiste și vândute la licitații în 2021 au realizat, pentru prima dată în istorie, venituri de peste 1 miliard de dolari, față de 653 de milioane obținuți în 2020. În consecință, anul 2021 s-a impus drept cel mai
Christie’s, fondată în 1766, este una dintre principalele case de licitații din lume, centrată pe obiecte artă și de lux. Recunoscută pentru licitațiile sale cu prezență fizică și online, precum și pentru vânzările private speciale, Christie’s oferă un portofoliu complet de
Vânzările în licitații ale operelor de artă au atins un nou record în 2021, datorită artei contemporane. Totalul a fost de 17,08 miliarde de dolari, adică o creștere de 60% în raport cu 2020 și cu 28% în comparație cu
Picasso, Dali și Warhol sunt cei trei artiști cel mai bine vânduți pe piața de artă, având cea mai activă și productivă operă. Lucrările produse de-a lungul carierei lor alimentează piața, permanent în căutare de semnături esențiale ale acestor mari
“Cea mai importantă colecţie de artă din lume nu este în posesia unei persoane care s-a îmbogăţit din afaceri în domeniul industrial şi nici în marile muzee din New York. În schimb, lucrări create de artişti precum Warhol sau Basquiat
Noii îmbogăţiţi şi cererea mare în contextul pandemiei au făcut ca vânzările din domeniul artei să crească anul trecut, arată The Guardian. Potrivit publicaţiei britanice, piaţa de artă a ajuns la niveluri - record în ceea ce priveşte vânzările de anul