„The Moonlanding” este titlul fotografiei realizate de astronautul Neil Armstrong colegului său de echipaj Buzz Aldrin, în iulie 1969, în timpul misiunii Apollo 11. Uimitorul său act de creativitate îi redă, deopotrivă, pe Aldrin și pe Armstrong, acesta din urmă reflectându-se
Roverul Perseverance a colectat de pe Marte o mostră de rocă diferită de toate cele pe care le-a colectat până acum. Vehiculul NASA explorează în prezent dealurile și zonele stâncoase de pe marginea craterului Jezero, unde a colectat probe de rocă
Misiunea selenară americană privată Peregrine, lansată de la Cape Canaveral, se confruntă cu probleme tehnice. Compania Astrobotic, care se află în spatele proiectului, a anunțat că modulul spațial se confruntă cu o „anomalie” care îl împiedică să își orienteze în
Prima sondă lunară americană de după Apollo este pregătită pentru lansare de la Cape Canaveral, Florida. Misiunea comercială Peregrine va livra pe Lună echipamente științifice NASA, alături de suvenire și cenușă ce au aparținut creatorului „Star Trek”. Este prima misiune de
Wasp-107b a fost descoperită în anul 2017, după ce astronomii au observat o sclipire repetitivă provenită de la steaua sa gazdă, de fiecare dată când planeta trecea prin fața ei. Telescopul spațial James Webb (NASA) a furnizat o serie de observații
Cea mai îndepărtată stea din Univers, numită Earendel, de 1 milion de ori mai strălucitoare decât Soarele, a fost captată de telescopul spațial James Webb, a anunțat NASA. Primul an de funcționare a telescopului Webb s-a dovedit a fi o
O arhivă multimedia de artă va ajunge în spațiu ca parte a unei instalații permanente pe o serie de rachete fără pilot care vor aseleniza și vor rămâne pe Lună, relatează New York Times. Lunar Codex este o colecție digitizată de
NASA a anunțat prima femeie și primul afro-american desemnați vreodată ca astronauți pentru o misiune selenară, prezentându-i ca făcând parte din echipa de patru membri aleși să zboare anul viitor în ceea ce ar fi prima călătorie cu echipaj în
Un studiu care confirmă existența activității vulcanice intense pe planeta Venus a fost recent publicat de revista americană Science, iar descoperirea îi poate ajuta pe oamenii de știință să răspundă la o întrebare esențială: ce cataclism a transformat peisajul planetei
O cometă recent descoperită își va face în curând apariția pe cerul nopții pentru prima dată în 50.000 de ani și va fi vizibilă cu telescopul, dar și cu binoclul. Descoperită pe 2 martie 2022 de astronomii care au folosit camera