O planetă potențial locuibilă, de mărimea Pământului, a fost descoperită la 40 de ani-lumină depărtare de Terra. O echipă internațională de doctoranzi din Queensland și din Scoția a fost cea care a găsit Gliese 12b, cum este botezată planeta.Descoperirea a
Telescopul european Euclid este gata să își înceapă misiunea de a înțelege cele mai mari mistere din Univers, iar primele imagini obținute de observatorul spațial arată că abilitățile acestuia sunt excepționale.În următorii șase ani, Euclid va încerca să obțină indicii
Telescopul William Herschel aflat în La Palma (Spania) a fost îmbunătățit și va dezvălui galaxia noastră în detalii fără precedent.Oamenii de știință au încărcat William Herschel Telescope (WHT), unul dintre cele mai puternice de pe Pământ, cu nouă tehnologie, iar
Rusia se va retrage, după anul 2024, din proiectul Stația Spațială Internațională, după ce și-a îndeplinit obligațiile, potrivit stenogramelor unei ședințe dintre noul șef al Roscosmos, Iuri Borisov, și președintele rus Vladimir Putin, după cum citează CNN.„Lucrăm în cadrul cooperării
Preşedintele SUA, Joe Biden, a dezvăluit, în după-amiaza zilei de 11 iulie, o imagine surprinsă de Telescopul Webb în spaţiu, prima ilustrare a Universului în infraroşu, cu cea mai mare profunzime şi cea mai mare rezoluţie.Imaginea prezintă gruparea de galaxii
O sondă spațială care va măsura în detaliu efectul de seră al Pământului va fi construită în Marea Britanie de compania aerospațială Airbus, în fabrica sa din Stevenage.Satelitul numit FORUM (acronim al Far-infrared Outgoing Radiation Understanding and Monitoring) va monitoriza
China a întocmit un complex program de explorare spațială care presupune finalizarea propriei stații spațiale, colectarea de mostre din asteroizi, lansarea unei misiuni marțiene, trimiterea unei sonde fără echipaj uman pe Jupiter, aselenizare, dezvoltarea de rachete transportatoare refolosibile și construirea
Inginerii agenției spațiale americane au spus că au reușit să centreze complet Telescopul Spațial James Webb pe o stea - test, iar focusul perfect este o reușită care le-a depășit speranțele, relatează BBC.Pentru acesta, a fost nevoie ca toate oglinzile
Artemis I este prima misiune integrată de explorare a NASA care include naveta spaţială Orion, Sistemul de Lansare Spaţială (SLS) şi infrastructura de la Kennedy Space Center din Cape Canaveral, Florida.Potrivit NASA, Artemis I este prima misiune dintr-o serie mai