Autografe celebre și semnături rare ale unor mari personalități din industria muzicală și cinematografică internațională vor fi licitate, în premieră la București, pe 15 februarie, în cadrul sesiunii dedicate cărților și manuscriselor organizată de Artmark. Valoarea semnăturilor celebre este dată de
Stația Spațială Internațională (ISS) va funcționa până în 2030, potrivit planurilor NASA, care a precizat că aceasta va plonja apoi în Oceanul Pacific, la începutul anului 2031. Agenția spațială americană a transmis săptămâna aceasta că ISS își va încheia parcursul într-o
Expoziția „The look of love”, care prezintă viziuni artistice despre iubire ale unor artiști consacrați și emergenți, va putea fi vizitată la sediul Arcub în perioada 10 - 25 februarie. „The look of love” îl provoacă pe privitor să pornească într-o călătorie
Lucrările care aduc un omagiu artistului pot fi văzute până pe 18 aprilie. Cei de la Saatchi Gallery descriu experienţa vizitării ca fiind un eveniment unic. “One Love Experience” cuprinde fotografii ale lui Marley prezentate în premieră, obiecte care i-au
“Pompeii in Color” este o incursiune în lumea operelor pictate în vilele de lux din oraşul care a fost acoperit de lavă, în anul 79, era noastră, arată hyperallergic.com. Explorări arheologice ulterioare au descoperit detalii despre multe aspecte ale vieţii
Mănăstirea Mihai Vodă privită de pe malul opus al Dâmboviței, cu intersecția străzilor Izvor și Sf. Apostoli, este redată într-o lucrare, datată 1982 (și revizuită în 1991), a lui Ion Grigorescu ce poate fi admirată la Muzeul Național de Artă
Autorul insolitelor creaţii este necunoscut dar, pentru că inspiraţia sa a fost literatura scoţiană, fondurile strânse vor fi donate către Scottish Book Trust, care are ca scop accesul liber la lectură, arată BBC. Licitaţia a fost organizată de către Lyon and
Lungmetrajul SF „Dune”, regizat de Denis Villeneuve, are cele mai multe șanse la premiile acordate anul acesta de Academia britanică de film şi televiziune (BAFTA), după ce a primit 11 nominalizări. El este urmat, ca număr de selecții, de „The
O expoziție dedicată pictorului Mihai Sârbulescu la împlinirea a 65 de ani este vernisată pe 3 februarie la Galeria Romană din București. Expoziția „pentru Emil”, titlu ales de artist pentru cei mai mult de 25 de ani de relație cu galeria,
Rămăşiţele clădirii care a fost construită în secolul III sau II î.e.n. au fost dezgropate în Barikot, în regiunea Swat din nordul Pakistanului, arată Art News. Lucrările au început în acest sit în octombrie, anul trecut, când arheologii italieni şi pakistanezi