INTERVIU – Thomas Girst: Adrian Ghenie, artistul român care ar putea picta o mașină din colecția BMW Art Cars

În 1975, Alexander Calder a fost inspirat de licitatorul și pilotul de curse francez Hervé Poulain pentru a crea primul BMW Art Car din istorie. Artistul american a folosit doar culori primare și le-a distribuit în benzi largi pe caroseria modelului 3.0 CSL. Pe atunci, faptul că o mașină era prezentată ca o operă de artă era o adevărată senzație. Apoi, mai mult, mașina a participat în cursa de 24 de ore de la Le Mans.
Primul BMW Art Car din lume, și una dintre ultimele opere de artă ale lui Alexander Calder (1898 – 1976), este prezentat – până în 15 mai – la CARO din București, debutând aici odată cu RAD Art Fair.

Thomas Girst, manager BMW Group Culture, care coordonează inclusiv proiectul Art Cars, vorbește într-un interviu acordat Curatorial despre colaborarea cu unii dintre cei mai titrați artiști contemporani, despre provocările în lucrul cu ei, despre mașina ca pânză ofertantă pentru creatori, dar și, pictată, ca unealtă de marketing. Girst a studiat istoria artei și literatură germană la Universitatea din Hamburg și la Universitatea din New York și este de asemenea scriitor.

Cum, de ce ați ales Bucureștiul pentru a prezenta mașina pictată de Alexander Calder anul acesta?

Thomas Girst: În primul rând, chiar admir ce fac colegii mei în București. BMW Group este activ în arte de peste 50 de ani, cu sute de inițiative în întreaga lume. Turneul mondial Art Car a început în 2025 pentru a marca a 50-a aniversare a acestei serii minunate, inclusiv mașinile pictate de Calder, fiind prima, de Andy Warhol, Jeff Koons, Cao Fei, Esther Mahlangu, Julie Mehretu, David Hockney și Roy Lichtenstein.

Așadar, când a venit momentul să participăm pentru a patra oară la RAD Art Fair, în anul 2026, am discutat cu colegii mei și le-am spus: „Putem aduce în sfârșit un BMW Art Car în România? Poate chiar primul, pentru că se potrivesc culorile sale perfect cu steagul României – galben, albastru și roșu – și de ce nu am avea chiar primul Art Car aici?”. Așadar, era doar o chestiune de timp și doar o chestiune de a avea platforma potrivită pentru prezentare. Și cred că nu există nimic mai bun decât RAD care are loc aici, la București, sărbătorind arta contemporană.

Ce face ca această mașină să fie o operă de artă?

Thomas Girst: Încă de la inventarea automobilului, artiștii au fost fascinați de mobilitatea individuală. Au fost, în egală măsură, critici și entuziaști. În 1909, Manifestul Futurismului celebra mașina ca sculptura modernității. În 1975, cu mașina lui Alexander Calder, BMW s-a alăturat acestei tradiții a artiștilor care lucrează cu mașini și cu tema mobilității individuale.

Este un obiect de design, folosit ca pânză de unii dintre cei mai importanți artiști din a doua parte a secolului XX și de la începutul secolului XXI. Așadar, mașina a devenit o capodoperă a unui artist, evident, care a folosit-o ca pânză albă. Din acest motiv ne referim la ele ca „sculpturi în mișcare”. Deși Julie Mehretu a fost dornică să o numească „pictură performativă”.
Și ceea ce mă interesează este faptul că Frank Stella, de exemplu, se ocupa inițial doar de pictură. Și el a fost primul care a recunoscut că, grație colaborării la proiectul BMW Art Car, a devenit și sculptor. Acum este cunoscut și ca sculptor. Iar pe lângă asta a devenit și șofer de curse.

Cunoaștem povestea mașinii lui Calder, dar poartă ea un mesaj? Cred că fiecare dintre cele 20 de mașini are ceva de spus despre perioada în care a fost pictată. Aceasta, făcută pentru cursa Le Mans, are un mesaj ascuns?

Thomas Girst: Există mesaje ascunse în cazul unora dintre mașini. Jeff Koons a dorit ca numărul 79 să fie numărul de start al mașinii sale, un M3 GT2, atunci când a luat startul la Le Mans în 2010. Motivul a fost că marele său idol, Andy Warhol, și-a creat mașina în 1979.
Scrierile lui Jenny Holzer de pe această mașină („Protect me from what I want”, n.r.), cu care ne-am întors la curse în 1999, sunt de fapt fluorescente. Așa că le puteai vedea noaptea, aducând un omagiu cursei de 24 de ore.
Mașina care a venit la doi ani după cea a lui Alexander Calder, a lui Roy Lichtenstein, prezintă de asemenea un soare la apus și un soare la răsărit, aducând un omagiu cursei de 24 de ore de la Le Mans.

Când Alexander Calder a creat această mașină – și asta o face atât de specială –, nu se vorbea deloc despre o serie. Dar a devenit un succes pe circuit. Când a părăsit pit stop-ul și copiii o aclamau, Alexander Calder era acolo. A spus că nu îi venea să creadă câtă atenție primea mașina lui. Sculpturile lui era numite mobile, iar Alexander Calder era, să fim sinceri, un copil și îi plăcea de asemenea să facă jucării pentru copii. Primul lui studiu pentru BMW Art Car a fost o mașină de jucărie. Așadar, cred că mesajul acestei mașini este, de fapt, libertatea creativă care este în continuare esențială pentru orice am făcut în domeniul artelor în ultimii 50 de ani.

Toți artiștii, și asta este ceea ce face, cred eu, angajamentul nostru cultural atât de puternic, pot face orice le place. Noi nu ne-am amestecat vreodată. Libertatea creativă este la fel de importantă pentru artiști, pentru a crea opere de artă uimitoare, pe cât este pentru inginerii și designerii noștri, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru mobilitatea individuală de astăzi și de mâine.

Vrem să omagiem libertatea creativă și din acest motiv artiștilor le place să lucreze cu noi. Iar acest lucru dovedește și că aceste lumi diferite – ingineria, tehnologia, sporturile cu motor, mecanica, designul, arta, stilul de viață – se îmbină în această mașină artistică.

Sunt la fel de mulți oameni pasionați de motoare care caută această mașină pe cât sunt oameni interesați de artă.

Există un juriu care alege artiștii și aceștia fac ce vor cu mașina. Care sunt motivele pentru care este ales un anumit artist?

Thomas Girst: Este important și pentru că, atunci când vorbim despre libertatea creativă și libertatea artistului, ar fi foarte plictisitor să comandăm o operă de artă din partea unei companii doar pentru a celebra acea companie. Nu vrem să contribuim la acel „bling-bling” care, după cum știm amândoi, face parte din lumea artei. Vrem să putem crea cu adevărat ceva semnificativ și să transformăm viziunea unui artist în realitate. Da, există un juriu independent din care BMW nu face parte.

Și cine alege acel juriu?

Thomas Girst: BMW alcătuiește juriul pe baza instituțiilor cu care colaborăm deja, pe baza rețelei noastre și a expertizei noastre. Dar ne asigurăm că fiecare continent este reprezentat și că în juriu sunt la fel de multe femei cât și bărbați. Cred că aceste aspecte sunt importante.

Juriul a fost înființat abia odată cu mașina lui Olafur Eliasson (finalizată în 2007, n.r.). Primele mașini de artă BMW au apărut, precum cele ale lui Alexander Calder, Stella, Liechtenstein și Warhol, deoarece Hervé Poulin, pilotul de curse, l-a abordat pe directorul nostru BMW Motorsports, Jochen Neerpasch, pentru a putea concura în echipa noastră și, de asemenea, pentru a avea artiști care să creeze mașini. Acesta a fost începutul, acesta a fost nucleul seriei de mașini de artă BMW. Acum avem juriul în funcțiune, deoarece cred că artiștilor le place să fie abordați și de colegii lor, de cei care conduc marile muzee.

Noi decidem care este mașina. Am ales mașina pentru Julie Mehretu pentru că reveneam la cursa Le Mans. A fost mașina hibridă V8 pe care Julie Mehretu, care a refuzat initial, a creat-o. După refuzul ei inițial, a venit pandemia de COVID, iar ea a văzut apoi lista celor care au luat decizia în unanimitate. Cred că ajută. Ce vreau să spun este că ar putea fi util un juriu care să convingă un artist să colaboreze cu noi.

Dacă ar fi posibil, dvs. ce artist ați alege? 

Thomas Girst: Este o întrebare foarte bună. Sunt istoric de artă și scriu despre artă contemporană, dar nu vreau să mă amestec în decizia juriului. Mă abțin mereu să spun ceva. Mi-ar plăcea să văd poate o artistă din Asia de Sud-Est. India are artiști, iar noi nu avem niciun artist din India.
Cât despre România, evident, nu știu. Ar trebui să o facă, dacă te gândești, Adrian Ghenie, de exemplu. Lucrarea lor ar trebui să fie în concordanță cu opera lor. Nu este vorba doar despre comandă. Când am prezentat mașina Robert Rauschenberg chiar acum la Art Basel din Hong Kong, oamenii m-au întrebat: „Oh, deci ai lucrat cu fundația?” De parcă ar fi fost vorba doar despre obținerea drepturilor de a crea o mașină bazată pe vechile desene ale lui Robert Rauschenberg. Dar am lucrat cu acești artiști, uneori chiar ani, pentru a crea aceste mașini.

Dacă ar fi să vorbim despre anii 1920, ce artist ar fi?

Thomas Girst: Este simplu. A fost artista franceză Sonia Delaunay, care, de fapt, aș spune, conform cercetărilor mele, a creat prima mașină artistică, așa cum o numim noi, pentru că nu numai că a creat vestimentația care o însoțește, dar a aplicat pe mașină același model pe care îl folosea pentru hainele sale. Cred că era un Citroen. Nu avem imagini color cu acea mașină… Sonia Delaunay, din propria curiozitate și practică artistică, și-a extins creativitatea asupra caroseriei unei mașini. Și cred că mi-ar fi plăcut să onorez efortul pe care l-a depus ea însăși, invitând-o să creeze o mașină artistică oficială BMW.

Din momentul în care artistul spune da, cât timp durează până când mașina este gata?

Thomas Girst: Ei bine, cu Andy Warhol a durat 28 de minute să creeze ceea ce unii consider cea mai scumpă mașină din lume. El a venit la Munchen însoțit de anturajul lui și a pictat-o rapid. A fost interesant faptul că cineva care își numește atelierul „fabrică” și dorește să se distanțeze de muncă manuală, care vrea să fie o mașină ce inventează procesul de serigrafie, în momentul în care se confruntă cu un obiect de design industrial, devine pictor, dansând în jurul mașinii într-o coregrafie în stilul lui Warhol, creând o mașină artistică în doar 28 de minute.

Olafur Eliasson a avut nevoie de trei ani, pentru că a vrut să discute și despre viitorul mobilității cu sociologi, cu designeri, organizând diverse mese rotunde și ateliere în atelierul său din Berlin. Așa că trebuie să respectăm întotdeauna, evident, programul artistului. Nu este clar dacă, atunci când un artist este ales, apoi abordat și își manifestă interesul, perioada în care vrem ca această mașină să fie creată se suprapune cu ceea ce artistul poate realiza într-un anumit interval de timp.

Materialele folosite pentru vopsirea mașinii sunt speciale, diferite de ceea ce e folosit în mod obișnuit?

Thomas Girst: Am vorbit despre creativitatea artistului și despre faptul că poate face orice dorește. Dacă mașina participă într-adevăr la curse, atunci nu se poate adăuga nimic care să afecteze aerodinamica sau greutatea ei. Și de aceea sunt restricționați în ceea ce privește utilizarea foliilor care este folosită în principal, deoarece are o greutate mai mică decât vopseaua.

Și în ceea ce privește modul în care pot modifica mașina, trebuie să respecte forma, deoarece aceasta este cea mai bună formă din punct de vedere aerodinamic pe care o putem concepe, nu doar pentru a concura, ci, în mod ideal, și pentru a câștiga o cursă. Și artiștii sunt, de asemenea, foarte interesați ca aceste mașini să câștige.
Alexander Calder i-a spus lui Hervé Poulin: „Câștigă, dar condu cu grijă”. Jeff Koons m-a întrebat: „Thomas, crezi că piloții se vor speria, gândindu-se că aceasta este o sculptură de Jeff Koons?”. Și a fost fericit să afle că nu le-a păsat deloc, pentru că, în momentul în care se află în mașină, vor să câștige.

În opinia dvs., care este cea mai reușită?

Thomas Girst: Am trei copii și, când sunt întrebat care este cel mai frumos, nu pot să spun și nu ți-aș spune, pentru că îi iubesc pe toți.
Desigur, sunt foarte interesat de mașinile la care am lucrat. Există și o istorie a mea în aceste mașini, pentru că am lucrat cu acești artiști timp de mulți, mulți ani. Cu John Baldessari, cu puțin timp înainte de a trece în neființă. Cao Fei, care tocmai a fost anunțată în Time 100 ca fiind una dintre cele mai influente persoane la nivel global în 2026. Nu era atât de cunoscută când am lucrat cu ea, în 2016 – 2017. Mă bucur foarte mult să văd că acești artiști se dezvoltă.

Dar dacă nu este vorba despre mine, ceea ce nici nu ar trebui să fie, atunci aș spune întotdeauna că este Alexander Calder, pentru că fără acea mașină nu ar exista seria Art Cars. Îmi place faptul că nu sunt doar culorile drapelului românesc, ci și culorile primare, din care, după cum știm, se nasc toate celelalte culori. E ca și cum această mașină ar avea deja în nucleul său toate posibilitățile viitoare ale altor artiști care vor lucra în cadrul acestei serii.

Dintre toți artiștii din proiect, cu care ați lucrat cel mai greu?

Thomas Girst: Cu niciun artist nu este ușor de lucrat. Dar, întrucât ne-am asumat misiunea de a le transforma viziunile în realitate, ei sunt cei care ne pot spune ce vor și ce nu vor.

Îți dau un exemplu din seria Art Car. Olafur Eliasson, un artist extraordinar, de renume international, a primit mașina H2R, care funcționează exclusiv cu hidrogen, undeva în 2005 – 2006. Am doborât o mulțime de recorduri cu acea mașină pe hidrogen doar pentru a demonstra ce poate face hidrogenul.
Olafur Eliasson a fost unul dintre puținii artiști care a putut face orice a vrut, deoarece mașina participase deja la curse. Nu mai era nevoie să concureze. Așa că primul lucru pe care l-a făcut a fost să smulgă toate logo-urile de pe mașină. A îndepărtat elemente ale mașinii și a construit din oțel inoxidabil… cuști, a pus schele în jurul ei, plasă, sârmă, oțel inoxidabil. Și poți vedea această mașină doar într-un congelator, cu mii de țurțuri atârnând de grinzile de oțel ale acestei incinte.
Nu a fost ușor în cadrul companiei, unde inginerii, designerii și, practic, toată lumea, ne iubim logo-ul. Considerăm că acesta simbolizează o calitate excepțională și ne străduim să o prezentăm în cel mai perfect mod cu putință. Dar respectăm libertatea artistului, chiar dacă ne pune la încercare în acest fel, chiar dacă este ceva ce nu apreciem la început. New York Times și-a schimbat părerea și a numit mașina, spunând într-un articol de o pagină despre lucrarea lui Olafur Eliasson, că este cea mai bună reclamă pe care BMW o are pentru viitorul său durabil. Așadar, permitem unui artist, permitem artelor să ne provoace, să ne critice, pentru că aceasta este singura modalitate prin care putem crește ca companie și ca ființe umane în general.

În zilele noastre, pe lângă faptul că artiști renumiți au creat mașini frumoase, sunt acestea și unelte de marketing?

Thomas Girst: Este o întrebare foarte pertinentă. De fiecare dată când se lansează o mașină în lume, un coleg mă întreabă: putem crea un BMW Art Car? Dar vrem să ne asigurăm că nu este percepută doar ca un instrument de marketing. Și de aceea nu folosim cele mai noi modele, de care suntem foarte mândri, ca pânză pentru BMW Art Cars. Onorăm tradiția curselor, motiv pentru care cea mai nouă mașină, Art Car 20, a participat și la cursa de 24 de ore de la Le Mans, ceea ce o diferențiază deja puțin de a fi doar o unealtă de lansare sau de a susține lansarea oricărui model de mașină pe care îl avem și pe care îl prezentăm. Deși este, evident, singurul angajament cultural legat de activitatea noastră principală, deoarece mașina face întotdeauna parte din poveste, în timp ce atunci când colaborăm cu târguri de artă, instituții culturale, muzee, teatre de operă, orchestre, mașina nu se vede și nu se găsește nicăieri.

Așadar, deși s-ar putea spune că modelele Art Car sunt foarte strâns legate de compania noastră, ideea nu a luat naștere din dorința celor de la PR și marketing de a promova marca noastră, ci a rezultat din pasiunea împărtășită pe circuitul de la Le Mans de către Hervé Poulin și Jochen Nierpasch. S-a schimbat și angajamentul nostru cultural în ultimii 50 de ani, ținând cont și de faptul că acesta ar putea foarte bine să comunice și să atragă clienții? Evident. Aici se află ei. Sunt interesați de artă, fie că vor să-și expună ceea ce au pe pereți, fie că sunt implicați în activități filantropice în cadrul muzeelor. Înțelegem că clienții noștri sunt foarte interesați de artă și cultură. Așadar, da, angajamentul nostru cultural ajută, dar cu atât mai mult nu vrem să-l poziționăm doar ca un instrument de marketing, deoarece o mare parte din angajamentul nostru cultural are de-a face și cu responsabilitatea socială corporativă.

Ce oferim în schimb societății în care ne desfășurăm cu succes activitatea? Deși ar putea fi vorba și despre branding și gestionarea relațiilor cu clienții, acest alt aspect al responsabilității sociale corporative este de asemenea important. Problema este că, atunci când vine vorba despre artă și cultură, logo-ul BMW este mai cunoscut decât al oricărei instituții culturale din lume. Dacă ne-am afișa logo-ul pe cortină înainte de începerea operei, am îndepărta exact acei oameni pe care încercăm să-i atragem. Cred că rafinamentul abordării noastre în domeniul artei și culturii ține și de poziționarea subtilă a mărcii noastre. Vrem să fim recunoscuți, dar fără să ne dăm în spectacol.

Fotografie principală: BMW Calder Art Car, la Hotel CARO; credit: Dragoș Savu