Orașul Timișoara, care va deține anul viitor titlul de Capitală Europeană a Culturii, este în focus în Polonia prin două expoziții organizate de Institutul Cultural Român de la Varșovia. „Spotlight Heritage Timișoara”, produsă în acest an, va fi deschisă la Varșovia,
O monedă din aur considerată mai bine de 150 de ani ca fiind falsă a fost analizată de o echipă de la University College London, iar concluzia cercetătorilor a fost că ea este originală. Cercetările au fost conduse de profesorul Paul
Expoziția itinerantă „De la Țepeș la Brâncuși / 5 secole de Istorie și cultură în 50 de piese”, cu obiecte din colecțile Emilian Radu, va fi deschisă la Muzeul Național Brukenthal în perioada 28 noiembrie 2022 – 8 ianuarie 2023. Curatorul
Interiorul Notre Dame din Paris va oferi surprize atunci când catedrala își va redeschide porțile, în 2024. La un eveniment care a marcat cea de-a 39-a ediție a Zilelor Europene ale Patrimoniului, Jean-Louis Georgelin, general de armată desemnat cu organizarea restaurării
Oxford Languages a anunțat că va alege cuvântul anului 2022 în urma unui vot online ce se va încheia pe 2 decembrie. Cuvântul câștigător va fi anunțat pe 5 decembrie. Având în vedere că „adevărații arbitri ai limbii sunt oamenii din
Un one-woman-show despre iubirile lui Constantin Brâncuși, creat şi interpretat de actriţa şi scriitoarea Claudia Motea, va fi prezentat publicului pe 7 decembrie, în Sala Mare a ARCUB. „Brâncuși, dragostea mea”, regizat de Beatrice Rancea, aduce în prim plan nouă poveşti de
„Femme expérimentale”, un proiect de susținere, exprimare și angrenare socială creat și facilitat exclusiv de artiste pentru femei și adolescente, ajunge între 26 noiembrie și 3 decembrie în Timișoara și aduce o serie de 5 ateliere-laborator transdisciplinare intensive pentru profesioniste
Activiștii de mediu care în august și-au lipit mâinile de cadrul tabloului „Massacre of the Innocents” de Peter Paul Rubens, la Alte Pinakothek din München, vor răspunde penal. Tribunalul din München a emis ordine penale împotriva celor doi activiști care s-au
Lucrări create de Keith Haring, Jean-Michel Basquiat, Salvador Dalí și alți artiști importanți pentru parcul avangardist Luna Luna, sunt readuse la viaţă pentru prima dată, după 35 de ani în depozite. Acest lucru se datorează rapperului canadian Drake. Luna Luna a
Cobzari și constructori de instrumente reali și fictivi se regăsesc într-o expoziție în Sala Noua Galerie de la Muzeul Național al Țăranului Român. „Ghizunariu” va fi vernisată pe 23 noiembrie, la ora 19:00, și va putea fi vizitată până pe 8














