Egipt, 2021, 18 regi şi 4 regine au defilat pe 3 aprilie într-o procesiune fastuoasă către noua lor “casă”, anunță aljazeera.com. Mumiile au fost transportate în capsule umplute cu nitrogen, special concepute pentru acest eveniment, din Muzeul Egiptean din centrul
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la apariția celebrului parfum Chanel No. 5, aminteşte elle.com. În 1921, Gabrielle "Coco" Chanel şi parfumierul francez, Ernest Beaux aveau să creeze nu un simplu parfum, ci un adevărat fenomen cultural ce
Elementele expuse provin din colecția privată a avocatului George Șerban și sunt concentrate în jurul a 3 teme: Dezastrele războiului (3 lucrări expuse), Capriciile (8 lucrări expuse) și în premieră națională întreaga serie La Tauromaquia – reprezentând lupte cu tauri
Conform news.ro, ediţia a 25-a a festivalului “George Enescu” va avea loc între 28 august şi 26 septembrie anul curent şi ar putea aduna la Bucureşti 3.700 de artişti. Anul 2021 marchează împlinirea a 140 de ani de la naşterea marelui
Un nou trend al anului trecut a devenit, aşa cum explică CNN, “travel shaming”-ul. Pandemia a împărțit lumea în două tabere: cei care au decis că este mai bine pentru ei să stea în casă şi cei care refuză să
Michelle Obama, fosta doamnă a Statelor Unite, va fi inclusă în National Women's Hall of Fame alături de alte opt personalităţi feminine, printre care Indra Nooyi, fostă directoare executivă a PepsiCo, jucătoarea de fotbal Mia Hamm şi matematiciana NASA Katherine
Unilever anunță pe siteul său că va elimina cuvântul “normal” din campaniile publicitare şi de pe produsele sale de înfrumusețare şi îngrijire personală odată cu lansarea unui nou concept sub numele de Positive Beauty sau Frumusețea Pozitivă. “Positive Beauty va susține
Un grup de parlamentari a depus la Camera Deputaților o propunere legislativă prin care se solicită instituirea Zilei Naționale a Lecturii în România în data de 15 februarie. Inițiatorii arată în expunerea de motive o serie de statistici îngrijorătoare privitoare la
Conform medicalxpress.com via American Journal of Epidemiology, deşi medicina a evoluat de-a lungul ultimului secol, Milenialii (sau Generația Y, născuți între 1981 şi mijlocul anilor ’90) şi Generația X (născuți între 1965 şi 1980) sunt mai predispuși la îmbolnăvire și
O nouǎ colaborare spectaculoasǎ lansatǎ de H&M, semnatǎ Simone Rocha. hm.com evidențiază faptul cǎ piesele reflectǎ pǎrţi ale universului Rocha, moştenirea ei etnicǎ și estetica brandului care a ȋmplinit un deceniu de existenţǎ, ȋmpreunǎ devenind un omagiu adus Irlandei, Hong-Kong-ului,