Mai mult de 500 de obiecte, inclusiv câteva ofrande găsite în ruinele Templo Mayor din Mexico City, sunt expuse începând din 3 aprilie la Musée du quai Branly - Jacques Chirac din Paris, o premieră în Europa. Expoziția „Mexica: des dons
Noi săpături arheologice în piața centrală a orașului Dogilor par să scoată la iveală structurile bisericii San Gemignano și ale mormintelor sale, care au fost documentate ultima dată în secolul al XIX-lea. Unii spun că Napoleon a numit-o „cel mai elegant
Un triptic atribuit artistului flamand Pieter Coecke van Aelst, ulei pe trei panouri de stejar care redă adorația magilor, a fost identificat într-o colecție privată din insula britanică Guernsey și va fi scos la licitația luna viitoare, la Martel Maides
O lucrare despre care se crede că este a pictorului francez Paul Cézanne, complet necunoscută, a fost descoperită în casa în care a copilărit artistul. Lucrarea a fost găsită pe pereți în timpul unor lucrări de renovare, au anunțat recent autoritățile.
Cea mai veche megastructură din Europa construită de oameni e posibil să fi fost descoperită de cercetători în largul coastei germane. Este vorba despre un zid bine conservat, vechi de mai bine de 10.000 de ani, scufundat în Marea Baltică. Zidul din
Un peisaj de mici dimensiuni cumpărat de un chirurg oftalmolog pensionar pentru 30 de lire sterline în urmă cu aproximativ 13 ani, la o licitație din Canterbury, a fost autentificat - în direct la matinalul BBC One - ca fiind
O copie a unei picturi celebre a lui Nicolas Poussin tocmai a fost descoperită în capela romanică de la Chambriac, în departamentul Loire. Grație unei solicitări din partea guvernului francez, istoria picturii a fost redescoperită. La vedere, dar uitat în această
Fosile de dinozaur unice în lume vechi de aproximativ 70 de milioane de ani au fost descoperite în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului de o echipă de cercetători de la Universitatea din București și Universitatea ELTE - „Eötvös Loránd” Tudományegyetem
Wasp-107b a fost descoperită în anul 2017, după ce astronomii au observat o sclipire repetitivă provenită de la steaua sa gazdă, de fiecare dată când planeta trecea prin fața ei. Telescopul spațial James Webb (NASA) a furnizat o serie de observații
Muncitori din Florida au făcut o descoperire surprinzătoare în timp ce lucrau la un proiect de drenaj în valoare de 42 de milioane de dolari în orașul St. Augustine: rămășițele unei bărci de pescuit din lemn care datează de la

